Crǎciun Medieval, versiune gastronomicǎ

Gustul omului este mare boier - proverb (foto: Mihai Plǎmǎdealǎ)

Anumite lucruri nu se vor schimba niciodatǎ, unul dintre acestea fiind ciolanul afumat cu fasole, combinaţie gastronomicǎ asociatǎ în Europa Centralǎ şi de Est cu sǎrbǎtorile de iarnǎ, fel de mȃncare consumat fǎrǎ îndoialǎ în Evul Mediu cu aceeaşi bucurie ca şi în zilele noastre. Membrii formaţiei Nomen Est Omen au pǎstrat în memorie, în jurnal şi în albumul foto ceea ce reprezintǎ pentru ei însǎşi ideea de fasole cu ciolan. Acţiunea s-a derulat la Sighişoara, la Casa cu Cerb, cu ocazia unui festival numit Crǎciun Medieval. Maestrul bucǎtar, licenţiat în fazan umplut cu fructe coapte şi vitǎ în sos de cafea, a mǎrturist ulterior cǎ pentru o iahnie reuşitǎ “fasolea se spalǎ şi se pune la înmuiat în apă rece în jur de opt ore. Ciolanul afumat, se lasǎ şi el într-un vas mare acoperit cu apă rece cam tot atȃta timp, cu menţiunea cǎ apa trebuie schimbatǎ dupǎ patru ore. Aceste pregătiri trebuie fǎcute seara, pentru ca mȃncarea sǎ poatǎ fi gǎtitǎ a doua zi, odatǎ cu punerea ciolanului la fiert într-un vas mare cu foi de dafin şi cimbru. În paralel, se fierbe fasolea, cȃteva clocote, dupǎ care apa este aruncatǎ şi se completeazǎ cu apă rece, moment în care se adaugǎ un păstârnac întreg, spălat şi răzuit de coajă. Vine apoi rȃndul unui sos preparat separat cu cepe toacate mărunt şi morcovi daţi pe rǎzătoare, amestec călit în ulei încins. Când ceapa devine transparentă, se adaugă roşiile tocate sau bulionul, sarea, după gust, şi piperul. În efemerul moment în care boabele de fasole au fiert pe jumatate se combinǎ cu ciolanul şi se lasǎ sǎ fiarbǎ împreunǎ. Este greu de estimat un anume timp, deoarece întreaga poveste depinde de fasole.” Lucrurile bune necesitǎ timp şi pricepere.

Hair

After the Age of Aquarius (foto: Mihai Plămădeală)

Produs în 1979, filmul Hair, readucea cumva în actualitate, la mai bine de un deceniu de la revoluţia socială & sexuală, ideile hippie ale anilor '60. Astăzi, cu aproape jumătate de veac după lansarea marelui hit al lui Scott McKenzie, fără vreo legătură directă cu Gerome Ragni, James Rado sau Milos Forman, asocierea părului cu împletirea şi cu florile continuă să funcţioneze. Imaginea corespunzătoare acestor rânduri a fost surprinsă în vara anului 2014, la Sighişoara, în timpul festivalului medieval găzduit de frumoasa cetate. Fata cu "codiţa" avea să danseze câteva minute mai târziu pe piesa Green Sleeves, interpretată de Nomen Est Omen. 

Sighişoara Medievală 2014

Nomen Est Omen (foto: Mircea Goian)

Pentru a parafraza o replică din filmul Lucky Number Sleevin, a fost o vreme când Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara era doar un vis (frumos), un proiect (viabil), o speranţă. Astăzi, douăzeci şi mai bine de ani de la prima ediţie, avem de-a face cu o certitudine. Istoria de două decenii a formaţiei Nomen Est Omen se intersectează şi chiar se suprapune pe alocuri cu incredibila poveste sighişoreană.

Legende medievale ale toamnei

Adrian, Klaus, Mihai, Laurenţiu şi Cristina în toamna anului 2001 (foto: Tizio Sempronio)

Între anii 2000 şi 2002, chitaristul de atunci al formaţiei Nomen Est Omen, Laurenţiu, a colindat mările şi oceanele lumii într-un proiect individual paralel. În acest răstimp, trupa a apelat la trei muzicieni de top, cu puternică experienţă profesională şi carieră ascendentă, care au evoluat în NEO ca invitaţi: Tiberiu, Catălin şi Claudiu. Acesta din urmă nu este nimeni altul decât sibianul Klaus de la Aeternum, care şi-a desfăşurat pe parcursul colaborării activitatea în mod normal cu trupa lui. Aşadar, Claudiu Klaus Conţiu nu a făcut niciodată parte din Nomen Est Omen, aşa cum Mihai Plămădeală, care a fost invitat la rândul său în Aeternum, nu a făcut niciodată parte din această mai nou înfiinţată formaţie. Cele două brand-uri s-au reunit doar cu ocazia unor jam session-uri susţinute la festivalurile medievale de la Sighişoara şi Sibiu.

Muzică medievală

Take Five (foto: Sandu Ardelean)

Nomen Est Omen şi Lupus Dacus sunt două dintre formaţiile care au păstrat spiritul şi calitatea muzicii medievale şi tradiţionale la deja celebrul Festival din Sighişoara. 2 Nomeni, Anca & Mihai + 3 Lupi, Ana, Marcel & Corina = Terpsichore, o superformaţie care a cucerit publicul încă de la prima apariţie scenică. Unele proiecte, pur şi simplu, sunt făcute să iasă.

Contele Zeppelin vs. Contele Dracula

De gustibus et coloribus, non disputandum (foto: Anca Dobre)

Pentru ediţia din 2013 a Festivalului Medieval de la Sighişoara, Nomen Est Omen a ales drept mijloc de transport "balonul", mai precis dirijabilul, un model LZ 127 Graf Zeppelin, folosit încă din 1930 pentru curse transatlantice. Drumul va dura aproape şapte săptămâni, cu escale în Vama Veche, Ardud (Satu Mare), Gărâna, Paris, Delta Dunării (Sfântu Gheorghe) şi Veneţia - puncte în calendarul de vacanţă & turnee muzicale pentru cei în cauză. Îmbarcarea s-a făcut în Bucureşti, pe strada Niculae Ionescu nr. 11, iar aterizarea este prevăzută în Piaţa Mare, pe 26 iulie, în proximitatea casei Vlad Dracul, desigur, dacă vremea va fi favorabilă şi nu va fi nici o ţeapă în festival.

Dacă e marţi, e Belgia

Sighişoara sau Bruxelles? (foto: Jean Dupont)

În spiritul filmului regizat de Mel Stuart în 1969,  If It's Tuesday, This Must Be Belgium, Nomen Est Omen şi-a început seria de turnee a anului 2013, nicăieri altundeva decât în Sighişoara, Transilvania, România, evident cea mai interesantă regiune din sud-estul Europei, pentru a străbate în următoarele luni pământul în lung şi marea în lat, cum se spune. Momentul de vârf al verii ar putea fi prestaţia din Bruxelles, în acest sens contractul fiind încă în negocieri. Singura posibilă problemă este că o parte din membrii formaţiei ar dori o escapadă în Bruges, după vizionarea relativ recentă a peliculei din 2008 a lui Martin McDonagh.

Sighişoara, mon amour

I'm not hippy, but I'm happy (foto: Kari Nordmann)

"Oraşul de pe malul Târnavei are un fantastic potenţial turistic, fiind vizitat în toate anotimpurile de numeroşi turişti străini şi români. Deşi există mai multe evenimente anuale: interetnice, de blues, rock, folk, ori ale tradiţiilor, festivalul medieval atrage de cincisprezece ani cel mai mare număr de vizitatori, prezenţi în oraş în acelaşi timp."   

(Mihai Plămădeală, Observator Cultural, nr.534, iulie 2010, "Un festival care s-a curăţat de mici, bere şi porumb fiert") 

Fortuna Imperatrix Mundi

Flow My Tears (foto: Anca Dobre)

"Considerăm că festivalul (n.a. - de Artă Medievală Sighişoara 2008) a avut printre participanţi artişti de excepţie, fie că este vorba despre teatru, muzică, dans, animaţie, poezie sau pictură (au fost prezente în festival şi o serie de expoziţii, conferinţe etc.), dar şi persoane care nu ar fi avut ce căuta acolo. Ne-am bucurat la concertul de chitară clasică al lui IULIAN ANGHEL din Ploieşti, la concertul de muzică veche al Cristinei Arustei, am aplaudat spectacolul stegarilor Il Mastrogiurato (Lanciano, Italia) şi am urmărit cu interes Duetele Shakespeariene ale Roxanei Colceag. Pe de altă parte, ne delimităm de ..." (Observator Cultural, "Măştile Sighişoarei", Mihai Plămădeală,  nr. 435, 7-13 august 2008). Un an mai târziu, Iulian avea să răspundă invitaţiei de a evolua în Nomen Est Omen, la recomandarea prietenului, colegului şi colaboratorului comun, chitaristul Dragoş Dobre. Menţionarea sa (de către Mihai) în Observator Cultural a fost "descoperită" de-abia în 2010.

Facem să fie bine

Legendele Sighişoarei (foto: Joe Doe)

Sighişoara a fost, este şi va rămâne cu siguranţă o capitală a festivalurilor medievale din România. Continuând raţionamentul, (artistul vizual) Dorin Stanciu reprezintă fără nici un echivoc o emblemă modernă a oraşului de pe malurile Târnavei, în calitatea sa (oficială) de Toboşar al Cetăţii. Brand-ul lui, “Facem să fie bine / Am zis / Adjudecat!”, a depăşit prin notorietate cu mult timp în urmă limitele sitului medieval dar şi ale nişei festivaliere în care a fost lansat. Nomen Est Omen, avându-i invitaţi cu o ocazie specială pe Ana & Marcel Sâpcu de la Lupus Dacus s-au bucurat de întâlnirea neplanificată cu Maestrul de Ceremonie mai sus citat, în deschiderea unui concert privat găzduit de un spaţiu sighişorean în toamna anului 2010. Post festum, nu ne rămâne decât să adjudecăm faptul că atunci am făcut (în aşa fel încât) să fie bine.

Once Upon a Time in Sighişoara



A fost odată (ca niciodată) la Sighişoara (foto: John Doe)

Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara este una dintre cele mai interesante poveşti antropologice din România ultimilor două decenii. Am putea adăuga, de antropologie culturală. O poză recent descoperită în arhivele Nomen Est Omen, de la una dintre primele ediţii, a imortalizat publicul în faţa căruia evoluau formaţii precum Truverii, Musica Historica sau Nomen ... . Remarcăm frumuseţea chipurilor, spiritul non-gregar şi deschiderea unor tineri de atunci, mulţi dintre ei hippie, care astăzi au (cel mai probabil) familie, copii, job-uri intelectuale şi poziţii socio-profesionale uber cool. Poza a fost salvată prin scanare şi o minimă procesare digitală.

Turnul Sighişoarei



Nu filmăm să ne amuzăm (foto: Mihai Plămădeală)

Cu o zi înainte de filmarea unui clip în Sighişoara, semnatarul a visat, inspirat probabil de un cântec al formaţiei Incredible String Band, că este închis în Turnul Londrei împreună cu Oliver Twist şi cu Hitler. Finalul poveştii a fost obscur, dar nivelul oboselii de a doua zi s-a dovedit extrem de concret. Când scenariul a purtat trupa Nomen Est Omen pe treptele Turnului cu Ceas din cetatea transilvană, analogiile cu aventura onirică au atins cota maximă, motiv de deconectare şi hilaritate. Gândindu-ne că nu filmăm să ne amuzăm, acesta fiind titlul unui film regizat de Iulian Mihu, s-a ajuns la întrebarea metafizic - cinematografică legată de supremaţia Nopţii americane a lui Truffault sau a peliculei lui Antonioni, Dincolo de nori. Între timp au fost filmate nişte cadre care, până în momentul scrierii acestor rânduri, nu au fost editate nicăieri.

Trupa de fete

Fete frumoase / feţe luminoase (foto:Mihai Plămădeală)

Ediţia 2012 a Festivalului Medieval de la Sighişoara va rămâne în memoria Nomen Est Omen prin întâlnirea en passant cu nu mai puţin decât patru fete, actriţe, a căror frumuseţe poate concura doar cu tinereţea şi talentul lor. Întâlnirea s-a produs sub unul dintre turnurile cetăţii, în prima zi a manifestării, înainte de paradă şi de primele concerte sau spectacole. Dacă ar fi să dăm un titlu momentului citat, cu siguranţă acesta ar fi Carpe Diem, dar nu o vom face. Evenimentul, unic şi irepetabil va fi păstrat în conştiinţa semnatarului fără un nume special.

Sighişoara Forever

Lupus Dacus la Sighişoara (foto: Mihai Plămădeală)

Spectacolele propuse de Lupus Dacus în 2012 impresionează prin vitalitate, profesionalism şi atitudine. Marcel, Ana, Corina, Doru, Cristi, Benny si Sandu au cucerit Piaţa Mare a Sighişoarei la ediţia cu numărul XX a festivalului medieval. Într-un interesant schimb de experienţă, Sandu Ardelean a fotografiat concertul Nomen Est Omen, iar Mihai Plămădeală, concertul Lupus Dacus. Cele două formaţii sunt înfrăţite şi merg împreună de ani buni, într-o deplină atmosferă de prietenie şi concurenţă loială.

Vinul cavalerului

Ambient medieval (foto: Mihai Plămădeală)

Nimic nu se poate compara cu o cană de vin băută la vremea ei, într-un ambient 99% medieval. Sighişoara anului 2012, ne referim la festival, a prilejuit adunarea unor distinse ordine de cavaleri, ansambluri muzicale şi trupe de teatru, mai puţine ca număr decât în anii precedenţi, dar alese “pe geană & sprânceană”. Atmosfera tihnită a gathering-ului a permis din plin socializarea participanţilor în jurul unei ceşti de cafea, a unei căni de vin sau chiar a unei sticle de palincă (după apusul soarelui şi încheierea spectacolelor). Cel mai frumos lucru este acela că pentru cei ce şi-au pus energia în astfel de proiecte, nu există diferenţe semnificative între viaţa scenică şi cea diurnă. Totul se desfăşoară sub semnul firescului.

Ciorbă de bolovan

Slow Food la Sighişoara (foto: Mihai Plămădeală)

Pentru a găti ciorbă de bolovan este nevoie de o sursă puternică de foc, de un ceaun mare, apoi de apă proaspătă, evident, de un bolovan pe măsura celor enumerate mai sus, de mirodenii, legume, zarzavaturi & carne, eventual ulei, smântână, zeamă de varză etc. Şablonul reţetei a fost împrumutat din nuvela omonimă a lui Vasile Voiculescu, a cărei idee transcende gastronomicul prin adevărul de necontestat că este mai bine să trăim împreună decât să murim singuri. Dincolo de toate acestea, mâncarea făcută în ceaun are un cu totul alt gust. La Festivalul Medieval de la Sighişoara, la cel de la Sibiu şi cel din Târgu Mureş (pentru a da doar trei exemple), înlocuirea produselor de tip fast food & “minuturi” cu hrana tradiţională este o iniţiativă inspirată. Tocana de viţel, bulzul, ciolanul cu fasole sau mielul cu ştevie, ca să nu mai vorbim despre cotletele de miel cu crustă crocantă (şi piure de cartofi dulci), ciorba de miel bihoreană, pastrama de oaie cu ceapă şi ardei, oaia la proţap sau pulpa de berbec la tavă. Faptul de a mânca sănătos şi bine la un festival medieval deschide orizonturi nebănuite de receptare pentru public şi un apetit sporit pentru lupte artizanale în cazul cavalerilor.

Scena muzicii medievale

Mihai Plămădeală şi Marcel Sâpcu (foto: Sandor Bodor)

Muzica medievală este reprezentată în România de o sumă de ansambluri şi formaţii care consideră că trecutul reprezintă o parte a prezentului şi că istoria nu trebuie privită ca fenomen evolutiv, noul fiind în mod absolut superior vechiului. Fiecare perioadă îşi are paginile sale de literatură muzicală, inspirate sau nu, care se constituie deopotrivă în moştenire culturală, fişiere de arhivă şi domeniu de cercetare. Nomen Est Omen din Bucureşti şi Grafic din Arad, transformat în Lupus Dacus, sunt  nume de referinţă ale scenei locale. Fie că a fost vorba despre Sighişoara, Sibiu, Braşov, Mediaş sau Bistriţa, amintitele formaţii s-au intersectat de numeroase ori pe scene, prin hoteluri, cafenele sau terase, în ambianţa unor festivaluri, în ultimii ani de talie europeană & nivel internaţional.

The Soft Parade

Grafic, Lyra, Terpsichore & Nomen Est Omen în aşteptarea paradei (foto: Marius Klimowicz) 

The Soft Parade este titlul celui de-al patrulea LP de studio al formaţiei Doors. Albumul a fost şi este contestat de fanii trupei pe motiv că aranjamentele muzicale sunt prea “sofisticate”, că Morrison este prea puţin prezent, că versurile sunt neinspirate şi aşa mai departe. Prin următoarele albume, Morrison Hotel şi L.A. Woman, Jim & Co aveau să se întoarcă la formule mai puţin elaborate şi în acelaşi timp (mult) mai spectaculoase, evident şi mai inspirate. În cadrul Festivalului Medieval Sighişoara 2010, parada de deschidere, desfăşurată pe fondul muzical al pieselor Schiarazula Marazula şi Skudrinka, a marcat întoarcerea (deloc soft a) manifestării la ceea fusese aceasta odinioară. Nomen Est Omen, Grafic, Terpsichore, Lyra şi Trabucos (din Portugalia), alături de douăsprezece ordine de cavaleri au alungat spiritul de bazar şi de cenaclu de pe străzile vechii cetăţi gotice. Şi pentru că am pornit de la Doors, componenta şamanică a avut un puternic efect taumaturgic asupra rănilor pe care le suferise festivalul. Amintim că a fost ultima paradă a Graficului, transformat anul următor în Lupus Dacus.

Noaptea unei zile grele

I Should Be Sleeping Like A Lord (foto: Victor Velculescu)

Iulie 2011, filă de jurnal: Am ajuns în Sighişoara încă de joi, cu o zi înainte de începerea contractului nostru pentru Festivalul Medieval, care prevedea cinci concerte în trei zile. Ideea, dealtfel ok, era să nu plasăm în aceeaşi zi drumul, cazarea şi primele două “cântări”, atâta doar că toate hotelurile şi pensiunile erau ocupate, iar camerele pentru Nomen Est Omen fuseseră rezervate începând cu ziua următoare. Noaptea de odihnă planificată s-a transformat într-un super-moment de socializare cu prietenii de la Lupus Dacus, care s-au restrâns, punându-ne la dispoziţie una dintre camerele lor. Marcel & Co se aflau deja în cetate, în plină desfăşurare a unui contract mai amplu, ceea ce a însemnat că la întâlnirea noastră, am luat cunoştinţă de o vană transformată în frapieră, plină cu (doze de) bere. După 24 de ore dominate de numeroase evenimente, fie ele întâlniri, paradă, repetiţie sau concerte susţinute, noaptea următoare ne-a rămas în memorie printr-o plimbare labirintică spre locul ideal care ne-ar fi putut oferi atât cafea cât şi ceai negru semioxidat (Oolong), gusturile fiind aici bine conturate.

După melci

Melc, melc, codobelc (foto: Mihai Plămădeală)

În timpul filmărilor pentru clipul Packington’s Pound, regizat de celebrul Victor Velculescu, Nomen Est Adelina a găsit un melc, motiv pentru care, după cum era şi normal, lucrul a fost oprit mai multe ore, atât cât trebuie pentru un descântec adevărat, cu coarne “boureşti”, cu dus la Dunăre, cu apă tulbure etc. Este drept că Iulian, Victor şi Mihai au băut între timp o cafea, Gisela şi Anca un suc de portocale, respectiv de piersici şi Adelina şi-a pudrat nasul, dar pauza de melc a fost consemnată ca atare în istoria neoficială a formaţiei. Ţinând cont că acţiunea s-a petrecut departe de lumea dezlănţuită, în Sighişoara anului 2011, la Biserica din Deal, evenimentul a fost dominat de un spirit pozitiv, întârzierea neafectând pe nimeni, cu atât mai mult cu cât “dublele” trase cu acea ocazie,  la data redactării textului de faţă, în aprilie 2012, îşi aşteaptă cuminţi rândul pe un hard. Cel mai important fapt este că  nu ne-am apucat încă de montaj. Dacă cineva are de comentat ceva în privinţa vitezei melcilor, îl asigurăm că se înşeală profund. Un clip se realizează mai lent.