Casa Albastră

Melancholy Galliard (foto: Mihai Plămădeală)

Situată în Sibiu, pe latura de vest a Piaţei Mari, Casa Albastră datează din secolul al XV-lea. Vecinătatea cu Palatul Brukenthal mută cumva accentul spre acesta din urmă, dar denumirea atribuită edificiului încă din 1819 compensează prin sonoritate posibilul neajuns. Cristian Lazăr a fost surprins în dreptul celebrei Case, cu puţine momente înainte de a urca pe scena celei de-a treisprezecea ediţii a Festivalului Cetăţi Transilvane, în timp ce îşi acorda lăuta. Dacă zidurile ar vorbi, cine ştie câtă muzică medievală, renascentistă şi barocă  ne-ar mărturisi că au ascultat vechile clădiri ale Hermannstatdului.

En Garde!

Monsieur, vous nous déshonorez, c’est misérable (foto: Mihai Plămădeală)

Duelul este un ritual menit să spele o ruşine reală sau închipuită, altfel spus un mijloc neortodox de a face dreptate. La această formă de acţiune extremă au recurs de-a lungul timpului oameni din variate categorii sociale şi profesionale. Deşi "dueliştii" surprinşi de camera Nomen Est Omen la Festivalul Cetăţi Transilvane - Sibiu 2013 nu sunt într-o luptă reală ci doar într-o demonstraţie de scrimă artizanală,  imaginea capturată ne-a trimis cu gândul spre cartea lui Jean-Noël Jeanneney, Le Duel, une passion  française 1789 - 1914, apărută la editura Perrin în 2011, o investiţie de 8 euro, care a meritat din plin.

Dans şi bune maniere

Green Sleeves was all my joy (foto: Anca Dobre)

De-a lungul timpului, Nosa a cucerit publicul de pretutindeni cu regalurile sale coregrafice, fantezia interactivă a dansatorilor şi nu în ultimul rând, cu eleganţa reverenţelor prin care fetele şi băieţii reuniţi sub respectivul nume mărturisesc eticheta unor perioade istorice de mult apuse. Cu ştiinţa de a ilustra prin gest sau cinetică nu ne naştem; aceasta ţine exclusiv de convenţie, context cultural şi ca atare, trebuie dobândită. Putem spune că spiritul rococo îşi are în secolul XXI un solid punct de sprijin în grupul bistriţean. La Cetăţi Transilvane - Sibiu 2007, Nosa a dansat într-una dintre seri, în Piaţa Mică, după cum a cântat Nomen Est Omen. Ne amintim că Ionuţ şi colegii săi au fost îndelung aplaudaţi. Alina şi Peter sunt adevăraţi profesionişti, în muzică, dans, teatru şi nu numai. 

Drachemond

Kennt ihr gute deutsche mittelalterliche Musik? (foto: Mihai Plămădeală)

Cu ocazia Festivalului Cetăţi Transilvane 2013, Nomen Est Omen s-a intersectat pentru a treia dată pe parcursul a doi ani cu Drachemond, din Germania. Dincolo de dimensiunea scenică, muzica medievală, aşa cum se cântă în zilele noastre, îşi are un farmec aparte în coordonate să spunem stradale, adică live unplugged. Una dintre pozele care marchează întâlnirea cu Silvia von der Heide, Meister Draco vom Ziegelfelsen, Junker Frank von des Ackers Rande şi Johannes von der Gau, altfel spus cu Drachemond, i-a surprins pe colegii de breaslă în miezul unui workshop deopotrivă atractiv şi educativ. Piaţa Mare din Sibiu este un loc extrem de potrivit pentru promovarea noii muzici vechi. 

Bufniţele nu sunt întotdeauna ce par

The Owls Are Not What They Seem (foto: Mihai Plămădeală)

Festivalul Cetăţi Transilvane 2013 a însemnat pentru NomenEst Omen, dincolo de concertele susţinute, reconsiderarea ideii de bufniţă, pasăre cu semnificaţie extrem de importantă în istoria formaţiei, legată în mod subiectiv (printr-o serie de conexiuni şi relaţionări) definitiv şi irevocabil de Sibiu. Faptul că trupa s-a intersectat trei zile la rând pe drumul dintre hotel şi scenă cu două distinse dresoare, reprezintă un eveniment multiplu pe care semnatarul refuză să-l considere simplă coincidenţă, cu atât mai mult cu cât păsările ce păreau de la distanţă acvile, erau de fapt un şoim şi o bufniţă. Pentru că în singura poză care reflectă subiectul schiţat anterior apăreau pe fundal o serie de reclame, ambientul urban real a fost înlocuit în Photoshop. Noul fond  este de fapt un crop din fuselajul submarinului Medieval Underwater Imagination, vopsit într-un moment de creativitate din galben în roz, pentru participarea la o expoziţie de lucruri care nu mai sunt ce au fost, desfăşurată la Owl Cave Gallery.

Master of Puppets

Pinhead, Jester, Blade sau Vasilache? (foto: Anca Dobre)

După ce Peter Schumann a schimbat lumea spectacolului încă din anii '60 prin al său Bread and Puppets Theatre, nimic din ceea ce se leagă astăzi de marionete & păpuşi nu mai poate fi la fel ca înainte, cel puţin din punctul de vedere al comediei realităţii divine, dacă mergem pe ideea formulată de New York Times. Chiar dacă animatorul, surprins de camera Asociaţiei Culturale Nomen Est Omen, nu şi-a propus să-l controleze pe John Malkovich, iar maestrul ceremoniei, Ioan, activează la Paladinii de Terra Medies, nu la Metallica, spectacolul de stradă susţinut la Sibiu, în cadrul Festivalului Cetăţi Transilvane, reprezintă un exemplu notabil de improvizaţie şi sinceritate interpretativă.

Reenactment

Sibiu sotto assedio (foto: Laurenţiu Fratoştiţeanu)

Grupurile de reconstituire istorică aduc în atenţia publicului contemporan momente sau perioade de mult apuse, într-o manieră care presupune deopotrivă educaţia şi entertaninment-ul. Traducerea în limba română a sintagmei Historical Reenactment Groups nu atrage atenţia în mod special asupra acestei categorii de preocupări, motiv pentru care membrii fondatori  aleg cu predilecţie denumiri alternative, cele mai multe astfel de asocieri fiind înregistrate în România ca ordine de cavaleri. Nobilii cavaleri şi domniţele lor, împreună cu întreaga lume construită în jurul lor, trăiesc până la un anumit punct în perspectivă istorică, dincolo de coordonatele stricte ale spectacolelor sau demonstraţiilor susţinute. Aflate la graniţa dintre amatorism şi profesionism, grupurile amintite încântă şi aprind imaginaţia publicului de pretudindeni. Sibiul este o gazdă perfectă pentru acest gen de manifestare, în special în zilele festivalului Cetăţi Transilvane, susţinut de Nomen Est Omen prin participarea la zece ediţii consecutive. 

Truverii

Il trionfo del tempo e della verità (foto: Laurenţiu Fratoştiţeanu / Mihai Plămădeală)

Artistul se raportează mai degrabă la evenimente scenice şi la locuri decât la ani, când "operează" cu timpul. Afirmaţia are de-a face exclusiv cu memoria şi planificarea pe termen scurt. Ca reciprocă, unele lucruri din trecut par a nu se fi terminat încă, pentru simplul motiv că au fost lăsate în stand by de către cei în cauză. Una dintre întâlnirile dintre Nomen Est Omen şi Truverii a avut loc în Sibiu, cel mai probabil cu ocazia Festivalului Cetăţi Transilvane, după cum "dezvăluie" o poză recent descoperită în arhiva NEO. Componenţa şi costumele Truverilor, dar şi scenografia, ne îndreptăţesc să estimăm faptul că gathering-ul cu poza de rigoare a avut loc în vara anului 2009. Credem de asemenea că aruncătorul de pietre din imagine a fost gândit şi realizat de către (scenograful) Claudiu Cociş. Pentru a afla cu certitudine cum stau lucrurile, nu avem de făcut nimic altceva decât să dăm o fugă până în Piaţa Mare din Sibiu, să ne consultăm cu Mişu Todor. Şedinţa foto a truverilor săi trebuie să fie în continuă desfăşurare.

Maschere di Sibiu

Amor Cortese (foto: Mihai Plămădeală)

Cele cinci tipuri (originale) de măşti veneţiene erau decorate cu aur, argint, picturi, cristale sau pene. Fie că este vorba despre Bauta, Columbina, Medico della Peste, Moretta sau Volto, acestea îi aveau în spate deopotrivă pe meşterii “mascherari” şi pe cei care le purtau încă din secolul al XII-lea. O poză din arhiva Nomen Est Omen surprinde pe fundalul unei convingătoare scene de "amor cortese" seria unor măşti, să le spunem sibiene (după locul de desfăşurare a acţiunii), expuse în scopul comercializării de către producători contemporani anonimi. Nu se poate pune problema existenţei unor categorii de măşti, nici dacă încearcă cineva să le poarte sau de ce le cumpără, dar materialele folosite reflectă cu siguranţă realitatea conjuncturală: trăim într-un secol al butaforiei. 

Un studiu în roşu

 Any Colour You Like (foto: Sandor Bodor)

Apariţia Dianei pe scena Festivalului Cetăţi Transilvane, în calitate de soprană a formaţiei Grafic, a avut impactul unui cutremur de 5,9 grade pe scara Richter. Cu toate acestea, nu s-au înregistrat pagube materiale în Sibiu şi în nici un alt oraş gotic din Europa, diferenţa fiind făcută de acea zecime de grad până la cifra 6. Conform funcţiei logaritmice după care se măsoară cutremurele, modificarea de un grad pe scara Richter este corelată cu o modificare de 10 ori a amplitudinii undelor seismice și de aproximativ 30 de ori a energiei eliberate de mişcarea pământului. De altfel, Nomen Est Omen poate garanta că seismul a fost resimţit exclusiv de publicul prezent în Piaţa Mare, acel segment de public pentru care Green Sleeves este mai important decât gogoaşa pe care nu au mâncat-o (încă). Un studiu finalizat postum indică fără nici un echivoc faptul că Diana a fost îmbrăcată cu acea ocazie în roşu. 

Fată cu glob

Softly Spoken Magic Spell (foto: Mihai Plămădeală)

Globul magic însumează deopotrivă energia formei sferice, considerată încă din Antichitate perfectă şi pe cea a cristalului din care este făcut, ceea ce înseamnă armonie cu universul, legături empatice, clarviziune. Desigur, este nevoie şi de o vrajă puternică pentru a determina spiritul corespunzător preţiosului obiect să dezvăluie cum stau cu adevărat lucrurile, cine & în ce fel ne vorbeşte pe la spate, care sunt numerele câştigătoare la loteria de săptămâna viitoare şi aşa mai departe. În schimbul tuturor acestor (im)posibile privilegii ontologice, preferăm "show-ul cu glob" susţinut de frumoasa actriţă întâlnită de Nomen Est Omen într-o piaţetă din Sibiu, la una dintre acele prime zece ediţii reuşite ale festivalului medieval din cetatea transilvană. Dacă cineva ar fi avut curiozitatea şi algoritmul de a calcula energia pozitivă a fetei din după-amiaza respectivă, cu siguranţă aceasta ar fi fost echivalentă cu explozia a cel puţin 100 megatone de trinitrotoluen.

Scena muzicii medievale

Mihai Plămădeală şi Marcel Sâpcu (foto: Sandor Bodor)

Muzica medievală este reprezentată în România de o sumă de ansambluri şi formaţii care consideră că trecutul reprezintă o parte a prezentului şi că istoria nu trebuie privită ca fenomen evolutiv, noul fiind în mod absolut superior vechiului. Fiecare perioadă îşi are paginile sale de literatură muzicală, inspirate sau nu, care se constituie deopotrivă în moştenire culturală, fişiere de arhivă şi domeniu de cercetare. Nomen Est Omen din Bucureşti şi Grafic din Arad, transformat în Lupus Dacus, sunt  nume de referinţă ale scenei locale. Fie că a fost vorba despre Sighişoara, Sibiu, Braşov, Mediaş sau Bistriţa, amintitele formaţii s-au intersectat de numeroase ori pe scene, prin hoteluri, cafenele sau terase, în ambianţa unor festivaluri, în ultimii ani de talie europeană & nivel internaţional.

Tabără medievală la Sibiu

Tabăra Cavalerilor (şi domniţelor) de Mediaş (foto: Laurenţiu Fratoştiţeanu)

Festivalurile medievale presupun, pe lângă programul artistic şi animaţia stradală, scenografii mai mult sau mai puţin butaforice. Ghilotinele, spânzurătorile sau catapultele se bucură de o audienţă aparte, urmate îndeaproape de taberele cavalerior. Ordinul Paladinilor de Terra Medies reprezintă o constantă în ceea ce priveşte manifestările de gen. Corturile lor au fost ridicate în mai toate pieţele medieval – transilvane. Sibiul este o gazdă ideală pentru cavaleri şi manifestări inspirate de Evul Mediu, în general vorbind. Festivalul Cetăţi Transilvane este un prilej anual de întâlnire între formaţii cum ar fi Nomen Est Omen şi ordine de reconstituire istorică precum Gladius Dei, Terra Medies, Cavalerii de Mediaş, Cavalerii Lup & multe altele.

Sunet(ul muzicii) Medieval(e)

Mihai Plămădeală & Miki Szekely (foto: Anca Dobre)

Nomen Est Mihai şi Miki Huniadi Cantores s-au întâlnit de-a lungul anilor şi festivalurilor în numeroase şi variate locuri, nu de puţine ori cântând împreună (pe scenă ori în medii informale). O poză din arhivele Asociaţiei Culturale NEO a surprins momentul acordajului, care pe vremea lui Henry VIII & Elizabeth I presupunea un la aflat în jurul valorii de 446Hz. Standardul presupune 440 Hz, putând atinge în mod frecvent  442 – 443 Hz, cu extindere până la limita acelui 446Hz despre care am pomenit mai sus. Formula după care se poate calcula “înălţimea” la-ului (să spunem) este:

unde i reprezintă raţia de multiplicare a valorii originale a hertz-ilor, iar c este valoarea în cenţi a intervalului. Altfel spus, Mihai & Miki sunt “deasupra” marii majorităţi a muzicienilor atunci când cântă muzică elisabetană.

Lumină în amurg

Nomen Est Omen şi Cimpoierii din Transilvania (foto: Victor Velculescu)

În acea după amiază de august târziu, paginile romanului Lumină în amurg, scris de Xavier de Montepin, păreau că tocmai fuzionează cu cele din Sibiul gotic al lui Hermann Fabini. Soarele avea să apună în  mai puţin de o oră, dând startul paradei la ediţia 2011 a Festivalului Cetăţi Transilvane. Nomen Est Omen s-a întâlnit “pe stabilimente” cu Cimpoierii din Transilvania, cu care au plănuit o reuniune “la ceas târziu”, pe terasa hotelului la care se cazaseră ambele formaţii. Cu aceeaşi ocazie s-a convenit că oricine este binevenit, de la orice trupă de muzică, teatru sau animaţie, cu menţiunea facultativă ca cei prezenţi să consume, în ceea ce priveşte băutura, doar ceai, cafea, apă plată, sucuri (cu sau fără acid) ori alcool. Lapte de capră, din Mărginimea Sibiului, doar a doua zi dimineaţă.

Festival medieval la Sibiu

Cavalcadă în Sibiu (foto: Laurenţiu Fratoştiţeanu)

În august 2008, cetatea transilvană Sibiu a rezistat atacului ecvestru demonstrativ, desfăşurat “strategic” la ora amiezei în a doua zi a festivalului medieval, de către un grup de distinşi cavaleri - adevăraţi luptători. Cavalcada, care a fost magnifică, a lăsat o puternică impresie cinstitei adunări din Piaţa Mare, teatrul desfăşurării de forţe. Până la concertul Nomen Est Omen, care urma să aibă loc ceva mai târziu, membrii formaţiei au participat şi ei în mod inactiv la spectacolul amintit, în calitate de privitori. Ulterior, pe terasa restaurantului “Bufniţa”, în timpul confruntării cu diverse rulade sibiene şi alte minunăţii greu de descris prin simple cuvinte, de la o masă alăturată, un necunoscut încerca să le transmită fetelor de lângă el emoţia pe care o trăise el în timpul asaltului pomenit, prin versurile de mare fineţe: “I-auzi caii nechezând / Rap, rap, rap şi zâng, zâng, zâng”. Tinerele au râs moderat, iar noi am plecat spre Piaţa Mică unde se zvonise că urma să înceapă spectacolul fachirului Coco.  

De la un castel la altul

Veşnic pe drum / Căutând un castel (foto: Gabriela Braşov)

Din punct de vedere subiectiv, unele clipe nu se vor termina niciodată. După un concert susţinut în vara lui 2010 în biserica fortificata Michelsberg din Cisnadioara, atestată încă din 1223, Nomen Est Omen a interpretat o piesă în exteriorul incintei romanice, pe latura de sud, în timp ce publicul ieşea, după ultimul bis, pe uşa diametral opusă, aflată pe direcţia căii de acces în cetate. A fost un act spontan, fără vreo finalitate sau conotaţie conştientă. Două repere vizuale ale momentului reţinut în memorie ar fi iarba verde şi cerul albastru de atunci şi de acolo. Este vorba de fapt despre frumuseţea lumii înconjurătoare şi de bucuria de a trăi. După o cafea băută în pensiunea de la poalele dealului “cu ansamblul medieval”, Anca, Tania, Gabriela, Iulian şi Mihai au pornit mai departe spre Sibiu, Sighişoara, Bucureşti şi Ploieşti, pentru următoarele zece concerte. 

Must Be the Season of the Witch

Sesiuni Nomen Est Omen (foto: Mihai Plămădeală) 

În 2012 se împlinesc 10 ani de la apariţia CD-ului Witchcraze, cel mai apreciat (de către public) dintre cele 12 albume realizate până la această dată de Nomen Est Omen. Cu un an înainte fuseseră recuperate în mod neaşteptat sesiunile imprimate în urmă cu un deceniu, fapt care a condus la ideea unui remaster. Titlul anticipat este Session of the Witch, iar albumul (va) conţine, pe lângă piesele de pe Witchcraze, o sumă de bonus track-uri imprimate atunci şi care nu au mai intrat pe varianta finală, dar şi câteva piese inedite. O serie de instrumente vor fi înlocuite şi vor fi întreţesute noi voci muzicale peste cele existente. Deocamdată Nomen lucrează la un alt album, pe care speră să-l lanseze la Sighişoara, Sibiu sau Arad la vară, dar ar fi o idee demnă de luat în consideraţie să finalizeze şi Sesiunile până în noiembrie, data la care a fost lansat în 2002 (oficial)  Witchcraze-ul, în Club A. “Relansarea” în acelaşi club sună interesant, dar până atunci mai este mult. În momentul scrierii acestor rânduri se lucrează (intens) la copertă.

Extaz şamanic

Nomen Est Omen - Sunetul în zbor (foto: Mihai Plămădeală)

Şaman înseamnă în limbile tunguze vrăjitor. Termenul a făcut însă vogă prin înţelesul de teoretician al extazului. Toba este vehiculul prin care acesta depăşeşte graniţele fizice, pentru a găsi şi birui demonii ce au tulburat echilibrul celei mai frumoase dintre lumile posibile – a noastră. Adevărul este că dacă baţi cu frenezie într-un instrument de percuţie, starea de spirit care te invadează la un moment dat echivalează cu euforia dată de sporturile extreme. Fluvii de endorfine traversează corpul “bătăuşului”, de cele mai multe ori spre dezolarea martorilor neimplicaţi în ritual. Câteodată, cum ar fi la Cetăţi Transilvane, Sibiu 2010, Nomen Est Iulian, Tania şi Anca s-au înălţat deasupra Pieţei Mici, călare pe darbuka, au survolat Podul Minciunilor şi au aterizat la o bere pe una dintre terasele din proximitate. Gabriela şi Mihai i-au aşteptat jos pentru a-şi prinde părul, respectiv a le face o poză de arhivă.

Capcana Mercenarilor

Emil Hartmann şi Mihai Plămădeală (foto: Victor Velculescu) 

Sibiu, august 2011, filă de jurnal: Întîlnirea cu Emil Hartmann din faţa hotelului Ibis, fostul Conti(nental), a reprezentat fără nici un echivoc evenimentul care ne-a adus aminte de filmul regizat cu patru decenii în urmă de Sergiu Nicolaescu, Capcana Mercenarilor. Unul dintre mercenarii de atunci, cel mai frumos, deştept şi puternic, astăzi om de teatru / film şi maestru de scrimă artizanală undeva prin Germania, este însuşi Emil. Filmul de odinioară (parcă) începe sau se termină cu el. Nomen Est Mihai nu se mai văzuse cu nobilul Hartmann de vreo şapte ani, când formaţia a purtat, într-o serie de concerte, costume şi veşminte din trecut puse la dispoziţie de domnia sa. Bucuria revederii a fost sinceră, dezinteresată şi în acelaşi timp cu garda ridicată, conform vanităţii infinite a celor doi.