După Shakespeare, Mihai Viteazul

 O Mistress Mine în concert (foto Niki Sound)

Nomen Est Omen a participat în luna mai a anului de graţie 2014 la Zilele Mihai Viteazul din Craiova, manifestare care a debutat la o zi după încheierea Festivalului Internaţional Shakespeare, nici mai mult şi în nici un caz mai puţin decât a douăzecea ediţie, intitulată Shakespeare al tuturor. Ţinând cont că Mihai Voievod Viteazul, sin Pătraşcu Vodă, care au făcut multe războaie cu turcii şi Shakespeare au fost contemporani, continuitatea celor două evenimente din reşedinţa judeţului Dolj este firească din punct de vedere cultural, chiar dacă raţiunile organizatorice sunt diferite. Cel mai câştigat este publicul, un public cultivat, extrem de deschis şi care răspunde bine la provocări intelectuale. În fine, sonorizarea a fost foarte bună, ca şi pozele făcute de aceiaşi băieţi de la echipa tehnică.

Casa Albastră

Melancholy Galliard (foto: Mihai Plămădeală)

Situată în Sibiu, pe latura de vest a Piaţei Mari, Casa Albastră datează din secolul al XV-lea. Vecinătatea cu Palatul Brukenthal mută cumva accentul spre acesta din urmă, dar denumirea atribuită edificiului încă din 1819 compensează prin sonoritate posibilul neajuns. Cristian Lazăr a fost surprins în dreptul celebrei Case, cu puţine momente înainte de a urca pe scena celei de-a treisprezecea ediţii a Festivalului Cetăţi Transilvane, în timp ce îşi acorda lăuta. Dacă zidurile ar vorbi, cine ştie câtă muzică medievală, renascentistă şi barocă  ne-ar mărturisi că au ascultat vechile clădiri ale Hermannstatdului.

Women's Fantasy and Medieval Costumes

Moda trece, hainele rămân (foto: Mihai Plămădeală)

Un binecunoscut proverb spune că nu haina îl face pe om. O reciprocă a acestui adevăr este că frumuseţea şi veşmintele se potenţează reciproc. Moda, fie ea medievală, presupune, pe lângă rafinament, un simţ estetic extrem de aplicat. Ceea ce dorim să subliniem este că în afară de însuşi corpul care poartă costumul şi de materialele textile folosite, în actul de creaţie a pieselor vestimentare intervin mentalitatea, etica, precum şi diverse alte considerente sociale. Camera Nomen Est Omen a surprins în 2009, la Alba Iulia, un moment de dressing & making-up care le are drept protagoniste pe trei dintre cele mai frumoase prinţese ale acelui festival şi nu numai, posibil de la Zânele Zalăului. Această informaţie nu este însă verificată / confirmată, cea ce ne interesează fiind doar fantezia fără limite a fetelor, prinţese sau zâne, iară nu datele din cartea de identitate.

Vlad - Cavalerul Dreptăţii

 Liviu Pancu; avanpremieră a spectacolului Vlad, la Ardud (foto: Mihai Plămădeală)

"Anul acesta, după un periplu prin Întoarcerea Cavalerilor, Merlin - Eroul Lumii Medievale, apoi Ioana d'Arc, simbol feminin la fel de puternic, iată-ne cu o tematică românească: Vlad - Cavalerul Dreptăţii. (...) Standardul pe care mi l-am impus presupune ca întreaga comunitate să participe la festival, ca toţi participanţii să fie îmbrăcaţi medieval de la pantofi pînă la ultimul nasture, să aibă o modalitate specifică de adresare. Toate acestea concură la un ceva pentru care nu cred că România este încă pregătită: reconstrucţie istorică. (...) Mizez pe un schimb cultural şi de experienţă între artişti, astfel încît să existe conlucrare, cu atît mai mult cu cît megaproducţia despre care v-am spus este într-o strînsă legătură cu turismul cultural. O invitaţie la nivel internaţional printr-un produs artistic ar însemna un cîştig pentru comunitatea locală."

(Interviu cu Liviu Pancu - Mihai Plămădeală, "Sighişoara Medievală, trecut, prezent şi viitor", Observator Cultural, nr. 684, august 2013)

Bufniţele nu sunt întotdeauna ce par

The Owls Are Not What They Seem (foto: Mihai Plămădeală)

Festivalul Cetăţi Transilvane 2013 a însemnat pentru NomenEst Omen, dincolo de concertele susţinute, reconsiderarea ideii de bufniţă, pasăre cu semnificaţie extrem de importantă în istoria formaţiei, legată în mod subiectiv (printr-o serie de conexiuni şi relaţionări) definitiv şi irevocabil de Sibiu. Faptul că trupa s-a intersectat trei zile la rând pe drumul dintre hotel şi scenă cu două distinse dresoare, reprezintă un eveniment multiplu pe care semnatarul refuză să-l considere simplă coincidenţă, cu atât mai mult cu cât păsările ce păreau de la distanţă acvile, erau de fapt un şoim şi o bufniţă. Pentru că în singura poză care reflectă subiectul schiţat anterior apăreau pe fundal o serie de reclame, ambientul urban real a fost înlocuit în Photoshop. Noul fond  este de fapt un crop din fuselajul submarinului Medieval Underwater Imagination, vopsit într-un moment de creativitate din galben în roz, pentru participarea la o expoziţie de lucruri care nu mai sunt ce au fost, desfăşurată la Owl Cave Gallery.

Paradă în Sibiu

23 august 2013, defilare (foto: Lucian Constantin)

"Parada Festivalului Cetăţi Transilvane reprezintă ceva deosebit în România şi chiar în Europa. Traseul cortegiului este de cam doi kilometri, prin întreg centrul istoric, cu plecare de la Turnul Dulgherilor, până în frumoasa şi unica Piaţă Mare a Hermannstadt-ului de odinioară, a Sibiului de astăzi. Pe traseu sunt mii, chiar zeci de mii de oameni, numeroşi dintre aceştia turişti, nu puţini dintre ei veniţi din cele patru zări ale continentului. Cu toţii întâmpină în urale participanţii, care prestează din mers, fie că este vorba despre muzică, jonglerie, dans, interpretare de personaje, lupte artizanale, chiar suflat de flăcări. Sute de mii de flash-uri fotografice atestă capturarea unor poze dintre care cele mai multe au devenit deja clasice în comunitatea Facebook. Aceasta este cea mai puternică reclamă pentru un oraş care a înţeles să iasă la înaintare cu situl său medieval, în cazul nostru gotic, constituit deopotrivă în inimă şi efigie a municipiului." (Mihai Plămădeală - Observator Cultural, "Povestea Cetăţilor Transilvane merge mai departe", nr 688, 29 august 2013) 

Sighişoara, mon amour

I'm not hippy, but I'm happy (foto: Kari Nordmann)

"Oraşul de pe malul Târnavei are un fantastic potenţial turistic, fiind vizitat în toate anotimpurile de numeroşi turişti străini şi români. Deşi există mai multe evenimente anuale: interetnice, de blues, rock, folk, ori ale tradiţiilor, festivalul medieval atrage de cincisprezece ani cel mai mare număr de vizitatori, prezenţi în oraş în acelaşi timp."   

(Mihai Plămădeală, Observator Cultural, nr.534, iulie 2010, "Un festival care s-a curăţat de mici, bere şi porumb fiert") 

Marcelino pan y vino

"O apă plată dublă, că dau bine cu dreapta!" (foto: Florin Mărginean)

Marcelino Pan y Vino este un film prezentat la cea de-a  opta ediţie a Festivalului de la Cannes, în 1955. Fără vreo altă legătură cu pelicula lui Ladislao Vajda, în afară de cea onomastică, Marcel Sâpcu, colegul de la formaţia Grafic, transformată ulterior în Lupus Dacus, este deopotrivă bun prieten al ansamblului Nomen Est Omen şi un excelent muzician. Prin turneele în care s-au intersectat amintitele trupe, membrii componenţi au mâncat cu siguranţă pâine, poate chiar prea multă, ca rezultat indirect al generozităţii organizatorilor, dar nu suntem siguri că au consumat vreodată şi vin (împreună). Băuturi precum bere, vodcă, whiskey, cognac, rom, gin, absint, biter, fernet, sake, vermut, pălincă, ouzo, grappa, tequila, rachiu, secărică sau chiar şampanie, ştim că (fără a fi amestecate şi în cantităţi rezonabile) au făcut obiectul unor gathering-uri culturale, dar nu ne amintim nimic privitor la vin.

Avion cu motor

Taking Off (foto: Anca Dobre / Mihai Plămădeală)

"Martori oculari credibili au văzut în prima zi a Festivalului de Artă Medievală de la Binţinţi (jud. Hunedoara), o fată care s-a ridicat prin autopropulsare de la sol, precum personajele chagalliene, în timpul şedinţei de juggling scarves pe care o întreprindea cu dezinvoltură. Apoi, ca rezultat direct al unei pale de vânt stârnite din senin, tânăra şi-a luat zborul spre zări necunoscute, asemenea frumoasei Remedios, personajul lui Gabriel García Márquez (Remedios es una mujer bellísima y extraña, elemental y pura, que vive como ajena a la vida ordinaria)." The Nomen Est Omen Star Tribune,"Taking Off" nr. 9, Sunday, the ninth of September 1999.

Truverii

Il trionfo del tempo e della verità (foto: Laurenţiu Fratoştiţeanu / Mihai Plămădeală)

Artistul se raportează mai degrabă la evenimente scenice şi la locuri decât la ani, când "operează" cu timpul. Afirmaţia are de-a face exclusiv cu memoria şi planificarea pe termen scurt. Ca reciprocă, unele lucruri din trecut par a nu se fi terminat încă, pentru simplul motiv că au fost lăsate în stand by de către cei în cauză. Una dintre întâlnirile dintre Nomen Est Omen şi Truverii a avut loc în Sibiu, cel mai probabil cu ocazia Festivalului Cetăţi Transilvane, după cum "dezvăluie" o poză recent descoperită în arhiva NEO. Componenţa şi costumele Truverilor, dar şi scenografia, ne îndreptăţesc să estimăm faptul că gathering-ul cu poza de rigoare a avut loc în vara anului 2009. Credem de asemenea că aruncătorul de pietre din imagine a fost gândit şi realizat de către (scenograful) Claudiu Cociş. Pentru a afla cu certitudine cum stau lucrurile, nu avem de făcut nimic altceva decât să dăm o fugă până în Piaţa Mare din Sibiu, să ne consultăm cu Mişu Todor. Şedinţa foto a truverilor săi trebuie să fie în continuă desfăşurare.

Facem să fie bine

Legendele Sighişoarei (foto: Joe Doe)

Sighişoara a fost, este şi va rămâne cu siguranţă o capitală a festivalurilor medievale din România. Continuând raţionamentul, (artistul vizual) Dorin Stanciu reprezintă fără nici un echivoc o emblemă modernă a oraşului de pe malurile Târnavei, în calitatea sa (oficială) de Toboşar al Cetăţii. Brand-ul lui, “Facem să fie bine / Am zis / Adjudecat!”, a depăşit prin notorietate cu mult timp în urmă limitele sitului medieval dar şi ale nişei festivaliere în care a fost lansat. Nomen Est Omen, avându-i invitaţi cu o ocazie specială pe Ana & Marcel Sâpcu de la Lupus Dacus s-au bucurat de întâlnirea neplanificată cu Maestrul de Ceremonie mai sus citat, în deschiderea unui concert privat găzduit de un spaţiu sighişorean în toamna anului 2010. Post festum, nu ne rămâne decât să adjudecăm faptul că atunci am făcut (în aşa fel încât) să fie bine.

Just a Perfect Day

Mihai Plămădeală, Caius Hera, Cristi Lazăr (foto: Anca Dobre)

Filă de jurnal:  septembrie 2007. Dacă am fi fost în cântecul lui Lou Reed, Caius, Cristi şi cu mine, ar fi trebuit să bem sangria pentru ca apoi, la lăsarea serii, să ne întoarcem acasă. Ziua noastră "perfectă" a arătat însă altfel: ne-am întâlnit în parc, unde, pentru că aveam la noi o vihuela, un blockflote şi nişte "clopoţei", am citit împreună partiturile renascentiste care însoţeau citatele instrumente. Ceva mai târziu, am băut "cafeaua cea de toate dupa-amiezile" şi am pornit (împreună cu Anca de la Nomen Est Omen) spre Ateneu, la concertul susţinut de Jordi Savall în cadrul Festivalului George Enescu.

Cine ridică sabia ...

Cu gândul la Damocles (foto: Mihai Plămădeală)

Se spune că cine ridică sabia, de sabie va muri. Desigur sensul este figurat; nu ne facem nici o problemă în privinţa faptului că cititorul a conştientizat din primul moment gluma noastră, respectiv că a luat în consideraţie jocul ludic prin care propunem o interpretare ad literam a proverbului. Ce ne interesează în rîndurile de faţă sunt săbiile, adevărate bijuterii ale scrimei artizanale, în care nimeni nu este şi nu trebuie să fie rănit. Alături de acestea, multe – multe alte arme şi-au avut şi îşi au oamenii curajoşi şi îndemânatici care să le mânuiască. Chiar dacă “armele” Nomen Est Omen sunt blockflote-ul, chitara, flautul, vioara, percuţia şi vocea, o fotografie cu arme şi cavaleri în exerciţiul funcţiunii, realizată cu ocazia vreunui festival, este întotdeauna binevenită în albumul formaţiei.

Trupa de fete

Fete frumoase / feţe luminoase (foto:Mihai Plămădeală)

Ediţia 2012 a Festivalului Medieval de la Sighişoara va rămâne în memoria Nomen Est Omen prin întâlnirea en passant cu nu mai puţin decât patru fete, actriţe, a căror frumuseţe poate concura doar cu tinereţea şi talentul lor. Întâlnirea s-a produs sub unul dintre turnurile cetăţii, în prima zi a manifestării, înainte de paradă şi de primele concerte sau spectacole. Dacă ar fi să dăm un titlu momentului citat, cu siguranţă acesta ar fi Carpe Diem, dar nu o vom face. Evenimentul, unic şi irepetabil va fi păstrat în conştiinţa semnatarului fără un nume special.

Sighişoara Forever

Lupus Dacus la Sighişoara (foto: Mihai Plămădeală)

Spectacolele propuse de Lupus Dacus în 2012 impresionează prin vitalitate, profesionalism şi atitudine. Marcel, Ana, Corina, Doru, Cristi, Benny si Sandu au cucerit Piaţa Mare a Sighişoarei la ediţia cu numărul XX a festivalului medieval. Într-un interesant schimb de experienţă, Sandu Ardelean a fotografiat concertul Nomen Est Omen, iar Mihai Plămădeală, concertul Lupus Dacus. Cele două formaţii sunt înfrăţite şi merg împreună de ani buni, într-o deplină atmosferă de prietenie şi concurenţă loială.

Patul lui Procust

Pseudotortură (foto: Mihai Plămădeală)

Execuţiile şi tortura au reprezentat de-a lungul timpurilor evenimente bine primite, chiar savurate de cei aflaţi în public. Din spectacolele ordinelor de cavaleri nu puteau lipsi astfel de scenete, care sunt în continuare aplaudate, în ciuda puternicei componente butaforice. Oamenii care vin la festivaluri medievale nu scapă nici o ocazie de a experimenta postura de victimă artizanală, astfel încât mai mereu este coadă la ghilotină şi la diverse alte instrumente ale morţii şi chinurilor, ce nu implică riscuri pentru participanţi(i moderni).

Scena muzicii medievale

Mihai Plămădeală şi Marcel Sâpcu (foto: Sandor Bodor)

Muzica medievală este reprezentată în România de o sumă de ansambluri şi formaţii care consideră că trecutul reprezintă o parte a prezentului şi că istoria nu trebuie privită ca fenomen evolutiv, noul fiind în mod absolut superior vechiului. Fiecare perioadă îşi are paginile sale de literatură muzicală, inspirate sau nu, care se constituie deopotrivă în moştenire culturală, fişiere de arhivă şi domeniu de cercetare. Nomen Est Omen din Bucureşti şi Grafic din Arad, transformat în Lupus Dacus, sunt  nume de referinţă ale scenei locale. Fie că a fost vorba despre Sighişoara, Sibiu, Braşov, Mediaş sau Bistriţa, amintitele formaţii s-au intersectat de numeroase ori pe scene, prin hoteluri, cafenele sau terase, în ambianţa unor festivaluri, în ultimii ani de talie europeană & nivel internaţional.

Sunet(ul muzicii) Medieval(e)

Mihai Plămădeală & Miki Szekely (foto: Anca Dobre)

Nomen Est Mihai şi Miki Huniadi Cantores s-au întâlnit de-a lungul anilor şi festivalurilor în numeroase şi variate locuri, nu de puţine ori cântând împreună (pe scenă ori în medii informale). O poză din arhivele Asociaţiei Culturale NEO a surprins momentul acordajului, care pe vremea lui Henry VIII & Elizabeth I presupunea un la aflat în jurul valorii de 446Hz. Standardul presupune 440 Hz, putând atinge în mod frecvent  442 – 443 Hz, cu extindere până la limita acelui 446Hz despre care am pomenit mai sus. Formula după care se poate calcula “înălţimea” la-ului (să spunem) este:

unde i reprezintă raţia de multiplicare a valorii originale a hertz-ilor, iar c este valoarea în cenţi a intervalului. Altfel spus, Mihai & Miki sunt “deasupra” marii majorităţi a muzicienilor atunci când cântă muzică elisabetană.

Battle For Evermore

I hear the horses thunder down in the valley below (foto: Anca Dobre)

Versurile piesei Led Zeppelin, Battle For Evermore, vorbesc despre lupta dintre noapte şi zi, dar se referă mai degrabă la înfruntarea binelui cu răul. În spiritul vechii poveşti scoţiene care stă la baza cântecului amintit, muzica medievală propusă de Nomen Est Omen se confruntă cu butaforiile şi derapajele istorice alimentate de surse (în cel mai bun caz) neverificate. Din acest punct de vedere, fiecare festival este deopotrivă arenă şi platformă de comunicare.

Fire Walk With Me

Light My Fire (foto: Mihai Plămădeală)

Sintagmele Fire Walk With Me & Light My Fire sunt împrumutate din filmul omonim al lui David Lynch, respectiv din piesa formaţiei Doors, dar analogiile întreprinse în rândurile de faţă, în context Nomen Est Omen, se opresc strict la parafrază. Un punct forte al ordinelor de cavaleri, al spectacolelor propuse de acestea, este componenta pirotehnică. Jocul flăcărilor fascinează intotdeauna privitorii, ceea ce înseamnă că focul îi va însoţi prin festivaluri medievale pe toţi aceia care ştiu şi au curajul să-l mânuiască. În această privinţă, în afară de substanţa inflamabilă, este nevoie ca distinşii cavaleri să sufle cu putere şi să nu (cumva să) o facă în contra vântului.