Severinul nu crede în lacrimi

Comunicare nonverbală (foto: Valentin Vasilescu)

Turneele Nomen Est Omen în Drobeta Turnu Severin au reprezentat până în prezentul scrierii acestor rînduri o sursă inepuizabilă de bună dispoziţie. Întâmplările de pe scenă şi din afara ei îşi cer adeseori legitima evocare. Despre ce fel de evenimente dicutăm? Nimic spectaculos; nici o explozie şi în nici un caz vreun eveniment de maximă importanţă pentru omenire. Ar fi reţinerea temporară a lui Cătalin de la Pontice, care a descins în vamă, la Duty Free, fără acte de identitate asupra sa (cu puţin timp înainte de concertul lor), existenţa unui magazin second hand numit "Scormo" sau simpla încrucişare a privirilor între participanţi (evident, ca dovadă de inteligenţă). Parafrazând titlul unui film sovietic de mare sussces în blocul comunist şi nu numai, cu un premiu Oscar pentru film străin şi o nominalizare la Berlin în 1980,  putem spune cu mâna pe inimă, Drobeta slezam ne verit.

Once Upon a Time in Sighişoara



A fost odată (ca niciodată) la Sighişoara (foto: John Doe)

Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara este una dintre cele mai interesante poveşti antropologice din România ultimilor două decenii. Am putea adăuga, de antropologie culturală. O poză recent descoperită în arhivele Nomen Est Omen, de la una dintre primele ediţii, a imortalizat publicul în faţa căruia evoluau formaţii precum Truverii, Musica Historica sau Nomen ... . Remarcăm frumuseţea chipurilor, spiritul non-gregar şi deschiderea unor tineri de atunci, mulţi dintre ei hippie, care astăzi au (cel mai probabil) familie, copii, job-uri intelectuale şi poziţii socio-profesionale uber cool. Poza a fost salvată prin scanare şi o minimă procesare digitală.

Das Model



Prezentare de modă Crux Alba (foto: Mihai Plămădeală)

Nimic din ceea ce va urma nu are legătură cu celebra piesă Kraftwerk, Das Model, compusă de Ralf Hütter şi Karl Bartos, împreună cu Emil Schult (text). În anii de glorie ai rococo-ului, unul dintre cele mai decoltate favoruri erotice care i se puteau face unui bărbat de către o femeie, în context social ludic, era ca aceasta să-i arate, graţie infinitei sale generozităţi, glezna. Ordinul Cavalerilor Crux Alba a făcut o prezentare de costum(e) la festivalul medieval din  Sighişoara 2012, în care frumoasele fete ale grupului nu s-au sfiit a se dezveli până aproape de genunchi. Formaţia Nomen Est Omen, care a participat la respectivul spectacol (ca parte din public), poate certifica faptul că atmosfera a fost foarte încinsă: mercurul termomerelor indica temperaturi de peste 30 de grade Celsius la umbră, într-o cea mai călduroasă vară a secolului.

Turnul Sighişoarei



Nu filmăm să ne amuzăm (foto: Mihai Plămădeală)

Cu o zi înainte de filmarea unui clip în Sighişoara, semnatarul a visat, inspirat probabil de un cântec al formaţiei Incredible String Band, că este închis în Turnul Londrei împreună cu Oliver Twist şi cu Hitler. Finalul poveştii a fost obscur, dar nivelul oboselii de a doua zi s-a dovedit extrem de concret. Când scenariul a purtat trupa Nomen Est Omen pe treptele Turnului cu Ceas din cetatea transilvană, analogiile cu aventura onirică au atins cota maximă, motiv de deconectare şi hilaritate. Gândindu-ne că nu filmăm să ne amuzăm, acesta fiind titlul unui film regizat de Iulian Mihu, s-a ajuns la întrebarea metafizic - cinematografică legată de supremaţia Nopţii americane a lui Truffault sau a peliculei lui Antonioni, Dincolo de nori. Între timp au fost filmate nişte cadre care, până în momentul scrierii acestor rânduri, nu au fost editate nicăieri.

Scene din trecut

Show Must Go On (foto: Victor Velculescu)

Scena este un loc magic, în care timpul îşi are propriul ritm, neomogen. Când performer-ul se află în plin show, secundele pentru care s-a pregătit deopotrivă sufleteşte şi prin repetiţii, trec extrem de repede, de fapt zboară. Pe de altă parte, la finele reprezentaţiei, percepţia subiectivă este că timpul a stat în loc, iar concertul nu se va termina niciodată. În ideea acreditată anterior, Nomen Est Omen îşi continuă spectacolele în toate ţările, oraşele, satele, castelele, cetăţile, bisericile fortificate sau instituţiile pe unde a trecut.

La umbra fetelor în floare

The grass was greener (Foto: Mihai Plămădeală)

Iarba era mai verde şi lumina mai strălucitoare, precum în piesa High Hopes de pe albumul The Division Bell, evident Pink Floyd. Aşa au fost “prinse”  Anca  şi Adelina la Alba Iulia de Nikon-ul D40 care a însoţit formaţia Nomen Est Omen prin turnee între 2009 şi 2012. Cert este că cele două fete nu au uitat în nici un caz “ce înseamnă frumuseţea / stând desculţe-n iarbă”, pentru a parafraza cunoscuta piesa Semnal M. În ceea ce priveşte “Iarba verde de acasă”, acesta fiind titlul unui film regizat de Stere Gulea şi apărut în 1978, nici nu se pune problema. Cel mult am putea specula pe marginea filmului lui Elia Kazan din 1961, “Splendoare în iarbă”, cu Natalie Wood şi Warren Beatty. Revenim însă de unde am pornit: “The grass was greener / The light was brighter / The taste was sweeter / The nights of wonder / With friends surrounded / The dawn mist glowing / The water flowing / The endless river.”

Nocturne Baroce

Binomul artist - public (foto: Cristian Zâmbreanu)

Nomen Est Omen a participat în septembrie 2012 la o manifestare culturală intitulată Nocturne Baroce, care a presupus nu mai puţin de şase zile de muzică şi lecturi în aer liber, eveniment desfăşurat în Bucureşti. A surprins (plăcut) larga audienţă de care s-au bucurat recitalurile nocturne(lor). Momentul în care se adună atât de mulţi oameni pentru a asculta muzică non comercială, este unul de graţie, iar muzicienii simt din plin acest lucru. Energia pozitivă generată de public se întoarce înzecit la acesta, prin actul interpretării. 

Cine ridică sabia ...

Cu gândul la Damocles (foto: Mihai Plămădeală)

Se spune că cine ridică sabia, de sabie va muri. Desigur sensul este figurat; nu ne facem nici o problemă în privinţa faptului că cititorul a conştientizat din primul moment gluma noastră, respectiv că a luat în consideraţie jocul ludic prin care propunem o interpretare ad literam a proverbului. Ce ne interesează în rîndurile de faţă sunt săbiile, adevărate bijuterii ale scrimei artizanale, în care nimeni nu este şi nu trebuie să fie rănit. Alături de acestea, multe – multe alte arme şi-au avut şi îşi au oamenii curajoşi şi îndemânatici care să le mânuiască. Chiar dacă “armele” Nomen Est Omen sunt blockflote-ul, chitara, flautul, vioara, percuţia şi vocea, o fotografie cu arme şi cavaleri în exerciţiul funcţiunii, realizată cu ocazia vreunui festival, este întotdeauna binevenită în albumul formaţiei.

Ziua Z

Eternul şi fascinantul Ioan (foto: Anca Dobre)

Paladinul (de Terra Medies) Ioan este unul dintre acei puţini oameni a căror simplă prezenţă face ca totul să fie bine. Un festival medieval la care participă prea nobilul cavaler va fi în mod automat reuşit. Secretul său ? Ochii albaştri, inteligenţa sclipitoare, inspiraţia magnifică, vitejia de neegalat, verticalitatea, spiritul pozitiv, capacitatea de muncă şi de sacrificiu, simţul datoriei, tactul pedagogic, simţul umorului. În rest ar mai fi încă o mie de calităţi, pe care nu le vom mai enumera, din lipsă de spaţiu. În schimb îi transmitem complimentele Nomen Est Omen, într-o zi specială (22 august), pe care o vom numi doar aici şi acum Ziua Z.

Trupa de fete

Fete frumoase / feţe luminoase (foto:Mihai Plămădeală)

Ediţia 2012 a Festivalului Medieval de la Sighişoara va rămâne în memoria Nomen Est Omen prin întâlnirea en passant cu nu mai puţin decât patru fete, actriţe, a căror frumuseţe poate concura doar cu tinereţea şi talentul lor. Întâlnirea s-a produs sub unul dintre turnurile cetăţii, în prima zi a manifestării, înainte de paradă şi de primele concerte sau spectacole. Dacă ar fi să dăm un titlu momentului citat, cu siguranţă acesta ar fi Carpe Diem, dar nu o vom face. Evenimentul, unic şi irepetabil va fi păstrat în conştiinţa semnatarului fără un nume special.

Biblioteca din Alexandria

Opere complete (foto: Mihai Plămădeală)

Nomen Est Omen a “descoperit” la Balcic o adevărată comoară: este vorba despre crama de excepţie amplasată undeva în Grădina Reginei Maria. O mulţime de vinuri zâmbesc din rastel, ademenind posibilii cumpărători, care pot gusta pe gratis ceea ce ar putea achiziţiona în schimbul banilor. O lectură completă şi aprofundată a fluidelor din bibliotecă este cu siguranţă echivalentă cu înţelepciunea adunată în toate bibliotecile lumii, inclusiv în cea din Alexandria (Egiptului).

Cei trei muschetari

Contele de Monte-Cristo ( foto: Joe Doe)

Pentru a îl parafraza pe Steve Martin (invitat să ia parte la un sketch de celebrul grup Monty Python), cei trei muschetari erau de fapt patru: John, Paul, George şi încă cineva, atât de celebru încât nici nu-l mai amintim. În spiritul ideii enunţate, Nomen Est Omen a luat poziţie (pentru o poză) în judeţul Arad, sugerând astfel că ar fi vorba despre un cvartet. În realitate, Anca, Iulian, Silviu şi Mihai au fost fotografiaţi de cel de-al cincilea membru al formaţiei, pe care, desigur, toată lumea îl ştie, cel puţin după nume. Singurele aspecte pe care le mai amintim (pentru a rămâne în memoria colectivă şi “după douăzeci de ani”)  sunt acelea că poza a fost făcută cu un Canon EOS 5D, cu obiectiv Tamron AF 18-270mm şi că acţiunea a avut loc la început de septembrie.

Sighişoara Forever

Lupus Dacus la Sighişoara (foto: Mihai Plămădeală)

Spectacolele propuse de Lupus Dacus în 2012 impresionează prin vitalitate, profesionalism şi atitudine. Marcel, Ana, Corina, Doru, Cristi, Benny si Sandu au cucerit Piaţa Mare a Sighişoarei la ediţia cu numărul XX a festivalului medieval. Într-un interesant schimb de experienţă, Sandu Ardelean a fotografiat concertul Nomen Est Omen, iar Mihai Plămădeală, concertul Lupus Dacus. Cele două formaţii sunt înfrăţite şi merg împreună de ani buni, într-o deplină atmosferă de prietenie şi concurenţă loială.

Vinul cavalerului

Ambient medieval (foto: Mihai Plămădeală)

Nimic nu se poate compara cu o cană de vin băută la vremea ei, într-un ambient 99% medieval. Sighişoara anului 2012, ne referim la festival, a prilejuit adunarea unor distinse ordine de cavaleri, ansambluri muzicale şi trupe de teatru, mai puţine ca număr decât în anii precedenţi, dar alese “pe geană & sprânceană”. Atmosfera tihnită a gathering-ului a permis din plin socializarea participanţilor în jurul unei ceşti de cafea, a unei căni de vin sau chiar a unei sticle de palincă (după apusul soarelui şi încheierea spectacolelor). Cel mai frumos lucru este acela că pentru cei ce şi-au pus energia în astfel de proiecte, nu există diferenţe semnificative între viaţa scenică şi cea diurnă. Totul se desfăşoară sub semnul firescului.

Patul lui Procust

Pseudotortură (foto: Mihai Plămădeală)

Execuţiile şi tortura au reprezentat de-a lungul timpurilor evenimente bine primite, chiar savurate de cei aflaţi în public. Din spectacolele ordinelor de cavaleri nu puteau lipsi astfel de scenete, care sunt în continuare aplaudate, în ciuda puternicei componente butaforice. Oamenii care vin la festivaluri medievale nu scapă nici o ocazie de a experimenta postura de victimă artizanală, astfel încât mai mereu este coadă la ghilotină şi la diverse alte instrumente ale morţii şi chinurilor, ce nu implică riscuri pentru participanţi(i moderni).

Vânătoare cu şoim

Şoimul Maltez sau Neamul Şoimăreştilor? (foto: Mihai Plămădeală)

Vânătoare cu şoim este, cel puţin în textul de faţă, titlul unei poezii scrise de Ştefan Augustin Doinaş. În ideea în care The Final Cut poate fi considerat o continuare logică a albumului The Wall (evident, Pink Floyd), Vânătoarea ar fi o replică a Mistreţului cu colţi de argint – poezie mult mai cunoscută a aceluiaşi autor. Când ai ocazia să priveşti (live) un şoim dresat, analogia cu versurile citatului Doinaş este ca şi făcută, desigur, dacă le-ai citit. La unul dintre festivalurile medievale din Transilvania, Nomen Est Omen a participat la paradă alături de câţiva nobili cavaleri (din Levant), care-şi purtau şoimii pe mănuşa de oţel. O singură problemă în legătură cu cele menţionate: trebuie păstrată distanţa de siguranţă faţă de distinsele înaripate, care pot scoate ochii celor aflaţi în proximitate. Nici un pic de ură; doar instinct.

Preocupări intelectuale

Mihai and Iulian Discarding Rules (foto: Anca Dobre)

Filă de jurnal: iunie 2012. O replică memorabilă din filmul lui Martin Brest, Meet Joe Black, spune că de moarte şi de Fisc, nimeni nu scapă. Cum despre aspecte financiare ar fi o glumă proastă să discutăm în vremuri(le) de criză (pe care le traversăm), ar rămâne de dezbătut (desigur, într-o manieră pozitivă) problema morţii, privită ca un posibil (şi mai mult decât atât, implacabil) accident în parcursul vieţii. Abordând naraţiunea de faţă dintr-un alt punct de vedere, odată cu venirea verii şi cu implicita intrare a caniculei  în drepturi depline, spiritul ludic al (marilor) vacanţe îşi face simţită tot mai intens prezenţa. În ideea celor menţionate anterior, Ordinul de Reconstituiri (non)Istorice Nomen Est Omen a pus în scenă, pe zgura stadionului (fost) Olimpia din Braşov, într-o manieră à la Monty Python, câteva momente din filmul lui Terry Gilliam, The Adventures of Baron Munchausen, în care moartea, cu a sa coasă, îl urmăreşte pe bravul baron, în timp ce acesta călăreşte ghiuleua, se află în burta balenei, sau zboară spre lună. Calul de lemn pe roate şi coasa butaforică au fost împrumutate de Iulian şi Mihai din recuzita Cavalerilor Ţării Bârsei. Accesoriile amintite fuseseră create pentru delectarea publicului foarte tânăr, fapt ce nu exclude în mod automat folosirea lor în scopuri profund intelectuale.

Publicul Sighişoarei

Public văzut de pe scenă - Soundcheck Nomen Est Omen (foto: Mihai Plămădeală)

Sighişoara este unul dintre acele locuri în care dacă ai pus piciorul, respectiv dacă ai intrat în cetate pe sub Turnul cu Ceas, cu siguranţă vei reveni. Extrapolând, cei care au fost prezenţi la măcar una dintre cele douăzeci de ediţii ale Festivalului Medieval (organizate până în 2012), poartă în suflet pentru tot restul vieţii spiritul acestui tip de manifestare artistică şi socială. Se spune că omul sfinţeşte locul, dar uneori se întâmplă şi faptul magic ca energia pozitivă a locului să se împartă (fără a se divide) celor care au disponibilitatea afectivă de a o recepta. Publicul Sighişoarei este pe cât de divers, pe atât de constant în ceea ce priveşte “compoziţia” sa internă. Ediţiile se succed, la fel şi organizatorii ori participanţii, dar publicul pare să fie mereu acelaşi. Noul şi vechiul coexistă aici nu doar în mod paşnic, ci şi logic.

Ciorbă de bolovan

Slow Food la Sighişoara (foto: Mihai Plămădeală)

Pentru a găti ciorbă de bolovan este nevoie de o sursă puternică de foc, de un ceaun mare, apoi de apă proaspătă, evident, de un bolovan pe măsura celor enumerate mai sus, de mirodenii, legume, zarzavaturi & carne, eventual ulei, smântână, zeamă de varză etc. Şablonul reţetei a fost împrumutat din nuvela omonimă a lui Vasile Voiculescu, a cărei idee transcende gastronomicul prin adevărul de necontestat că este mai bine să trăim împreună decât să murim singuri. Dincolo de toate acestea, mâncarea făcută în ceaun are un cu totul alt gust. La Festivalul Medieval de la Sighişoara, la cel de la Sibiu şi cel din Târgu Mureş (pentru a da doar trei exemple), înlocuirea produselor de tip fast food & “minuturi” cu hrana tradiţională este o iniţiativă inspirată. Tocana de viţel, bulzul, ciolanul cu fasole sau mielul cu ştevie, ca să nu mai vorbim despre cotletele de miel cu crustă crocantă (şi piure de cartofi dulci), ciorba de miel bihoreană, pastrama de oaie cu ceapă şi ardei, oaia la proţap sau pulpa de berbec la tavă. Faptul de a mânca sănătos şi bine la un festival medieval deschide orizonturi nebănuite de receptare pentru public şi un apetit sporit pentru lupte artizanale în cazul cavalerilor.

Scena muzicii medievale

Mihai Plămădeală şi Marcel Sâpcu (foto: Sandor Bodor)

Muzica medievală este reprezentată în România de o sumă de ansambluri şi formaţii care consideră că trecutul reprezintă o parte a prezentului şi că istoria nu trebuie privită ca fenomen evolutiv, noul fiind în mod absolut superior vechiului. Fiecare perioadă îşi are paginile sale de literatură muzicală, inspirate sau nu, care se constituie deopotrivă în moştenire culturală, fişiere de arhivă şi domeniu de cercetare. Nomen Est Omen din Bucureşti şi Grafic din Arad, transformat în Lupus Dacus, sunt  nume de referinţă ale scenei locale. Fie că a fost vorba despre Sighişoara, Sibiu, Braşov, Mediaş sau Bistriţa, amintitele formaţii s-au intersectat de numeroase ori pe scene, prin hoteluri, cafenele sau terase, în ambianţa unor festivaluri, în ultimii ani de talie europeană & nivel internaţional.