Mihai and Iulian Discarding Rules (foto: Anca Dobre)
Filă de jurnal: iunie
2012. O replică memorabilă din filmul lui Martin Brest, Meet Joe Black,
spune că de moarte şi de Fisc, nimeni nu scapă. Cum despre aspecte financiare
ar fi o glumă proastă să discutăm în vremuri(le) de criză (pe care le
traversăm), ar rămâne de dezbătut (desigur, într-o manieră pozitivă) problema
morţii, privită ca un posibil (şi mai mult decât atât, implacabil)
accident în parcursul vieţii. Abordând naraţiunea de faţă dintr-un alt punct de
vedere, odată cu venirea verii şi cu implicita intrare a caniculei în
drepturi depline, spiritul ludic al (marilor) vacanţe îşi face simţită tot mai
intens prezenţa. În ideea celor menţionate anterior, Ordinul de Reconstituiri
(non)Istorice Nomen Est Omen a pus în scenă, pe zgura stadionului (fost) Olimpia
din Braşov, într-o manieră à la Monty Python, câteva momente din filmul lui
Terry Gilliam, The Adventures of Baron Munchausen, în care moartea,
cu a sa coasă, îl urmăreşte pe bravul baron, în timp ce acesta călăreşte
ghiuleua, se află în burta balenei, sau zboară spre lună. Calul de lemn pe
roate şi coasa butaforică au fost împrumutate de Iulian şi Mihai din recuzita
Cavalerilor Ţării Bârsei. Accesoriile amintite fuseseră create pentru
delectarea publicului foarte tânăr, fapt ce nu exclude în mod automat folosirea
lor în scopuri profund intelectuale.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu