Truverii secolului XXI

Mamma la Rondinella (foto: Mihai Plămădeală)

Truverii acoperă prin show-urile lor o zonă pe cȃt de interesantă, pe atȃt de cuprinzătoare, de la muzică, trecȃnd prin commedia dell'arte, pȃnă la teatru, în orice ordine doreşte cititorul. În măsura în care nu a fost pe scenă cu Nomen Est Omen, semnatarul l-a aplaudat pe Mihai Serghei Todor, iniţial într-o serie de one man show-uri, ulterior de concerte susţinute cu Truverii, pe parcursul a mai bine de douăzeci de ediţii ale Festivalului Medieval Sighişoara. Indiferent dacă abordează repertoriul medieval, renascentist sau tradiţional, susnumita trupă aduce în acest început de mileniu trei, parfumul unor epoci de mult apuse.

Dance Me to Your Beauty

With a burning violin (foto: Vlad Chiper Leancu)

Despre Raluca Maria Constantin s-a spus după concertul Nomen Est Omen de la Mediaş, din vara anului 2013, că a incendiat atmosfera cu a sa vioară, fapt care ne-a trimis cu gândul spre versurile lui Leonard Cohen, din Dance Me To The End Of Love: "Dance me to your beauty with a burning violin /  Dance me through the panic till I'm gathered safely in \  Touch me with your naked hand or touch me with your glove /  Dance me to the end of love". Noi am spune, dance me to the start of love, pentru că de acolo, de pe scenă, din conul de umbră în care ne-am aflat la solo-ul susţinut de Ralu, am constatat că zeci, poate sute de băieţi din public s-au îndrăgostit în acele momente de vioară, în timp ce sufletele fetelor aflate în proximitate alergau despletite deasupra Pieţei Regele Ferdinand, evitând şăgalnic clădirile gotice, renascentiste, neoclasice sau Empire ale frumosului oraş. 

Timbre medievale

Cine te iubeşte, nu se iscăleşte (foto: Anca Dobre)

Pentru realizarea primei serii de mărci poştale înfăţişând persoane & personaje din muzica medievală şi renascentistă a scenei româneşti de gen, Nomen Est Omen a apelat la serviciile graficianului francez Jean Dupont, cunoscut în mediile artistice de la Quebec drept Jos Bleau. De partea efectivă a producţiei s-a ocupat personal Mario Rossi, avându-l drept consultant pe Pinco Pallino (împreună cu echipa sa de şoc, formată din Tizio, Caio şi Sempronio). Spaniolii Fulano y Mengano în consens cu ruşii Ivanov, Petrov i Sidorov au criticat hârtia specială aleasă, adezivul folosit, dar şi denominarea mărcilor. Totuşi, Vasya Pupkin a afirmat pe Internet că "este vorba despre cele mai bune alegeri posibile". În lume se mai găsesc astăzi doar cinci din cele şase timbre ale seriei, matriţa pentru coliţă dispărând odată cu arderea hardului de 1 tera pe care era stocată. În fine, primii posesori ai artefactelor filateice comentate au fost Ola şi Kari Nordmann, câştigători ai licitaţiei Nomen Est Omen în faţa lui Ahmet-Mehmet, graţie celebrului agent John Doe. Ulterior, Sarý Cizmeli Mehmet Aga a achiziţionat artefactele poştale la o sumă de 3,14 ori mai mare decât cea de adjudecare. În prezent, nu este exclus ca valoroasele timbre să se găsească în colecţia Nanashi No Gombe de la Fukushima.

Chagrin d'amour

Dure toute la vie (foto: Anca Dobre)

Dansul social îşi găseşte, istoric şi artistic vorbind, o formă ideală de manifestare în cadrul balurilor. Până la a deveni gen de eveniment, cuvântul bal provine din latinescul ballare, care înseamnă a dansa. Termenul a fost derivat în spaniolă și portugheză în bailar, engleza și catalana au adoptat cuvântul ball, în timp ce italiana a mers pe varianta lingvistică originală, ballo. Dincolo de aceste consideraţii etimologice, Nomen Est Omen a inclus în repertoriul său o piesă sinonimă cu însuşi dansul: Ballo del Granduca. Titlul iniţial al compoziţiei din 1589, Oh che nuovo miracolo, a fost schimbat ulterior cu Aria di Fiorenza o Ballo del Granduca, piesa fiind inclusă de Emilio de' Cavalieri în comedia de mare impact din 1592, La pellegrina, pusă în scenă cu ocazia nunţii lui Ferdinando I de' Medici cu Cristina di Lorena. Varianta aceasta de bal (muzical) a cunoscut notorietatea în Europa vremii, constituindu-se în sursă de inspiraţie pentru compozitori precum Adriano Banchieri, Giovanni Girolamo Kapsberger sau Jan Pieterszoon Sweelinck. În fine, Nomen Est Omen s-a intersectat la un festival medieval (şi renascentist) dintr-o cetate transilvană cu un grup de dans (şi bune maniere) pentru ai cărui membri riscul durerii pricinuite de dragoste este asumat în favoarea bucuriei de exprimare în public.

Just a Perfect Day

Mihai Plămădeală, Caius Hera, Cristi Lazăr (foto: Anca Dobre)

Filă de jurnal:  septembrie 2007. Dacă am fi fost în cântecul lui Lou Reed, Caius, Cristi şi cu mine, ar fi trebuit să bem sangria pentru ca apoi, la lăsarea serii, să ne întoarcem acasă. Ziua noastră "perfectă" a arătat însă altfel: ne-am întâlnit în parc, unde, pentru că aveam la noi o vihuela, un blockflote şi nişte "clopoţei", am citit împreună partiturile renascentiste care însoţeau citatele instrumente. Ceva mai târziu, am băut "cafeaua cea de toate dupa-amiezile" şi am pornit (împreună cu Anca de la Nomen Est Omen) spre Ateneu, la concertul susţinut de Jordi Savall în cadrul Festivalului George Enescu.

Sunet(ul muzicii) Medieval(e)

Mihai Plămădeală & Miki Szekely (foto: Anca Dobre)

Nomen Est Mihai şi Miki Huniadi Cantores s-au întâlnit de-a lungul anilor şi festivalurilor în numeroase şi variate locuri, nu de puţine ori cântând împreună (pe scenă ori în medii informale). O poză din arhivele Asociaţiei Culturale NEO a surprins momentul acordajului, care pe vremea lui Henry VIII & Elizabeth I presupunea un la aflat în jurul valorii de 446Hz. Standardul presupune 440 Hz, putând atinge în mod frecvent  442 – 443 Hz, cu extindere până la limita acelui 446Hz despre care am pomenit mai sus. Formula după care se poate calcula “înălţimea” la-ului (să spunem) este:

unde i reprezintă raţia de multiplicare a valorii originale a hertz-ilor, iar c este valoarea în cenţi a intervalului. Altfel spus, Mihai & Miki sunt “deasupra” marii majorităţi a muzicienilor atunci când cântă muzică elisabetană.

Nomen Metropolitan ...

Înainte de concert (foto : Kari Nordmann)

Aprilie 2012 a însemnat pentru Nomen Est Omen (printre altele) primul concert din biografia artistică susţinut într-un “templu” al cărţii – Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Sediul Central. A schimba ipostaza de lector cu cea de muzician este la fel de interesant precum faptul de a te afla în faţa unui public format în exclusivitate din oameni pasionaţi de literatură sau de a cânta într-o sală numită Mircea Eliade (cum s-a şi întâmplat cu amintitul recital, susţinut în cadrul colocviilor Criterion). Gândurile noastre s-au îndreptat în acele momente spre camera secretă a lui Ştefan Viziru, personajul cu trimiteri autobiografice din Noaptea de Sânziene. În fine, pregătirea pentru intrarea pe scenă, acordajul şi ultimele notaţii privind intonaţia ori convenţiile au fost făcute în biroul de Înscriere / Eliberări carduri (de acces).

Corte dei Miracoli

Nomen Est Omen la Curtea Miracolelor (foto: Florin Mărginean)

Unul dintre turneele medievale ale formaţiei Nomen Est Omen din anul 2009 a presupus concerte în ambianţa unor castele lipsite de fonduri pentru restaurare şi întreţinere, evident susţinute cu speranţa vie a sensibilizării opiniei publice în general şi a factorilor de decizie în particular.  Reprezentanţi ai acestora din urmă mai degrabă nu au fost, în schimb oamenii de la faţa locului, cei mai mulţi localnici, au empatizat în adâncul sufletelor lor cu muzica pe care au auzit-o. Deşi îşi însoţesc bucuriile şi tristeţile cu alte cântece decât cele medievale şi renascentiste, sătenii, paznicii, oamenii “de la tehnic”, copii orfelinatelor sau pacienţii sanatoriilor din proximitate, cu toţii au evocat la finele concertelor, poveşti cu domniţe, cavaleri, nobili, dueluri şi baluri, cunoscute în principiu din surse TV. Preţ de câteva ore, curţile de odinioară s-au întors la viaţă, prin miracolul unei muzici al cărei farmec nu s-a estompat odată cu trecerea veacurilor, precum castelele ce îşi chemau odinioară, din patru zări, menestreii.