Pagini

Se afișează postările cu eticheta Witchcraze. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Witchcraze. Afișați toate postările

vineri, 31 ianuarie 2014

Vânătoare de vrăjitoare

Nomen Est Omen
A fish on a dish is that what you wish (foto: Mihai Plămădeală)
Documentele medievale certifică faptul că în bazinul Mediteranei şi pe coasta Atlanticului, oamenii se hrăneau în principiu cu aceleaşi specii de peşte ca şi în prezent. Comerţul cu peşte oceanic este atestat începând din secolul al XII-lea. Dintre aşa-zişii peşti de apă sărată, în fapt mamifere, o parte au ieşit între timp din dietă, de exemplu delfinii şi balenele, care aveau căutare pe toate pieţele din Europa. Balena, tăiată în mari felii şi conservată (prin sărare sau afumare), era consumată doar de oamenii săraci. După cum consemnează un scriitor al secolului al XVI-lea, chiar fiartă  timp de douăzeci şi patru de ore, carnea de balenă, tot rămânea greu de ingurgitat şi digerat. Grafica pentru albumul Nomen Est OmenWitchraze, a presupus folosirea imaginii cu peşti, în relaţie cu alte raţiuni decât cele comerciale sau alimentare. Dante, de exemplu, face o referire în Divina Comedie la practica folosirii capului de peşte în magie. 

miercuri, 17 iulie 2013

Fata din cuptor

Nomen Est Omen
Light My Fire (foto: Mihai Plămădeală)
Rosina, fata din cuptor este una dintre poveştile care care au creat, în urmă cu mai bine de trei decenii, o puternică undă de şoc în sufletul semnatarului. Zilele trecute, dacă ne raportăm la prezentul scrierii acestor rânduri, desfăcând, într-un moment de nostalgie, cufărul din podul magic al copilăriei, printre soldaţi de plumb, cowboy de plastic, maşini de fier, surprize de la revista Pif (Gadget), în colecţia Poveşti nemuritoare, numărul 4 din 1970, am descoperit că autorul Rosinei este Italo Calvino, unul dintre scriitorii mult îndrăgiţi de mult mai târziu, prin Baronul din copaci, Vicontele tăiat în două sau Cavalerul inexistent. Se pare că atmosfera culturală în care ne-am format, ne determină gusturile şi, mai mult, întreaga viaţă. Anca - fata din cuptor, variantă pentru coperta albumului Witchcraze / Nomen Est Omen, este cu siguranţă rezultatul unor raţiuni, poate chiar resorturi subconştiente.

vineri, 1 martie 2013

Fish Rising

Nomen Est Omen
The Mars Volta (foto: Mihai Plămădeală)
Fondul de imagini corespunzător albumului Witchcraze poate conduce cu succes spre o expoziţie Nomen Est Omen. Concepută pe 1 martie 2003, varianta nr. 3 de copertă trimite formaţia cu gândul atât la primul solo al lui Steve Hillage, cât şi la Bark-ul produs de Jefferson Airplane. Solzii peştilor, coloraţi în alb-roşu, se constituie într-un adevărat icon al unei "vânătoare de vrăjitoare" de martie. Sinapsa privind şnurul mărţişorului este doar pasul următor ... În terminologia maestrului Federico Fellini, avem de-a face cu un caz tipic de Mars Volta (nici o legătură cu trupa texană de progressive).

miercuri, 21 martie 2012

Must Be the Season of the Witch

Nomen Est Omen cover Session of the Witch
Sesiuni Nomen Est Omen (foto: Mihai Plămădeală) 
În 2012 se împlinesc 10 ani de la apariţia CD-ului Witchcraze, cel mai apreciat (de către public) dintre cele 12 albume realizate până la această dată de Nomen Est Omen. Cu un an înainte fuseseră recuperate în mod neaşteptat sesiunile imprimate în urmă cu un deceniu, fapt care a condus la ideea unui remaster. Titlul anticipat este Session of the Witch, iar albumul (va) conţine, pe lângă piesele de pe Witchcraze, o sumă de bonus track-uri imprimate atunci şi care nu au mai intrat pe varianta finală, dar şi câteva piese inedite. O serie de instrumente vor fi înlocuite şi vor fi întreţesute noi voci muzicale peste cele existente. Deocamdată Nomen lucrează la un alt album, pe care speră să-l lanseze la Sighişoara, Sibiu sau Arad la vară, dar ar fi o idee demnă de luat în consideraţie să finalizeze şi Sesiunile până în noiembrie, data la care a fost lansat în 2002 (oficial)  Witchcraze-ul, în Club A. “Relansarea” în acelaşi club sună interesant, dar până atunci mai este mult. În momentul scrierii acestor rânduri se lucrează (intens) la copertă.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...