![]() |
Sesiuni Nomen Est Omen (foto: Mihai Plămădeală) |
În
2012 se împlinesc 10 ani de la apariţia CD-ului Witchcraze, cel mai apreciat
(de către public) dintre cele 12 albume realizate până la această dată de Nomen
Est Omen. Cu un an înainte fuseseră recuperate în mod neaşteptat sesiunile imprimate
în urmă cu un deceniu, fapt care a condus la ideea unui remaster. Titlul anticipat
este Session of the Witch, iar
albumul (va) conţine, pe lângă piesele de pe Witchcraze, o sumă de bonus
track-uri imprimate atunci şi care nu au mai intrat pe varianta finală, dar şi
câteva piese inedite. O serie de instrumente vor fi înlocuite şi vor fi
întreţesute noi voci muzicale peste cele existente. Deocamdată Nomen lucrează
la un alt album, pe care speră să-l lanseze la Sighişoara, Sibiu sau Arad la
vară, dar ar fi o idee demnă de luat în consideraţie să finalizeze şi Sesiunile până în noiembrie, data la
care a fost lansat în 2002 (oficial) Witchcraze-ul, în Club A. “Relansarea”
în acelaşi club sună interesant, dar până atunci mai este mult. În momentul
scrierii acestor rânduri se lucrează (intens) la copertă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu