Linie medievalǎ

Cercul încrederii (foto: Anca Dobre)

Denumite în Statele Unite Renaissance Fairs, festivalurile medievale din Europa, indiferent de titulatura lor exactǎ, merg într-o mai mare mǎsurǎ pe ideea reconstituirii istorice decȃt omologele lor de peste ocean. În lipsa vestigiilor autentice, acestea din urmǎ cautǎ mai degrabǎ refacerea atmosferei decȃt punctarea legǎturii cu vremurile invocate. Desigur, totul se desfǎşoarǎ sub egida divertismentului, indiferent de continent. Festivalul de la Sighişoara a debutat pe coordonate post hippie, a tins a se transforma la un  moment dat în festival de folk sau rock, pentru ca, odatǎ cu 2010, sǎ-şi caute identitatea sub egida spectacolului. Regia show-urilor tematice a presupus adunǎrile festive ale participanţilor în Piaţa Mare, defilǎrile sau demonstraţiile în cascadǎ, ca preview al celor ce urmeazǎ a se întȃmpla. În fine, ceea ce pare linie în poza corespunzǎtoare acestor rȃnduri, de la ediţia 2014, este de fapt parte a unui cerc (cu raza mare) de la un astfel de gathering medieval.   

Master of Puppets

Pinhead, Jester, Blade sau Vasilache? (foto: Anca Dobre)

După ce Peter Schumann a schimbat lumea spectacolului încă din anii '60 prin al său Bread and Puppets Theatre, nimic din ceea ce se leagă astăzi de marionete & păpuşi nu mai poate fi la fel ca înainte, cel puţin din punctul de vedere al comediei realităţii divine, dacă mergem pe ideea formulată de New York Times. Chiar dacă animatorul, surprins de camera Asociaţiei Culturale Nomen Est Omen, nu şi-a propus să-l controleze pe John Malkovich, iar maestrul ceremoniei, Ioan, activează la Paladinii de Terra Medies, nu la Metallica, spectacolul de stradă susţinut la Sibiu, în cadrul Festivalului Cetăţi Transilvane, reprezintă un exemplu notabil de improvizaţie şi sinceritate interpretativă.

Backstage Story

Tania Zâmbreanu şi Mihai Plămădeală la British Council (foto: Anca Dobre)

Un concert sau orice alt tip de spectacol, privit din culise arată total diferit faţă de cum se vede “din faţă”. Artistul îşi face apariţia în faţa publicului, de multe ori venind din garderobă, de printre cabluri şi lăzi, ocolind cu grijă reflectoarele sau alte device-uri cărora nu le-a fost găsit un loc mai bun. Culisele reprezintă prin excelenţă locul în care se intersectează cei care tocmai au ieşit cu cei care urmează să intre pe scenă. Este locul unde se stabilesc ultimele convenţii, unde se face acordajul şi unde, la nevoie, se aleg piesele pentru bis-uri. Artiştii nu prea au poze din backstage, un loc atât de familiar, de unde au privit majoritatea concertelor susţinute de colegii de breslă. O astfel de imagine, banală şi absolut “tehnică” în momentele premergătoare prestaţiei, devine foarte interesantă mai târziu, într-un alt context. Arhiva Nomen Est Omen conţine un bogat fond de astfel de poze.

Trupa de fete

Fete frumoase / feţe luminoase (foto:Mihai Plămădeală)

Ediţia 2012 a Festivalului Medieval de la Sighişoara va rămâne în memoria Nomen Est Omen prin întâlnirea en passant cu nu mai puţin decât patru fete, actriţe, a căror frumuseţe poate concura doar cu tinereţea şi talentul lor. Întâlnirea s-a produs sub unul dintre turnurile cetăţii, în prima zi a manifestării, înainte de paradă şi de primele concerte sau spectacole. Dacă ar fi să dăm un titlu momentului citat, cu siguranţă acesta ar fi Carpe Diem, dar nu o vom face. Evenimentul, unic şi irepetabil va fi păstrat în conştiinţa semnatarului fără un nume special.

Cine este această fată?



Who's That Girl? (foto: Mihai Plămădeală)

Festivalurile medievale organizate în România înseamnă în proporţie de 100% reunirea a numeroase domniţe & prinţese deosebit de distinse (şi uneori extrem de atrăgătoare). O zână adevărată poate fi văzută însă în cel mai bun caz doar o dată la zece evenimente, dacă nu cumva la douăzeci. Aceasta trebuie să fie înveşmântată în rochie cusută cu fir de aur, să aibă părul galben cu şuviţe roşcate, pielea (mai) albă (decât lebăda), iar ochii de culoare închisă – condiţii greu de îndeplinit, dar nu imposibile. Trecând la o a doua idee a raţionamentului nostru, pe vremea când Beatles cântau Lady Madonna, Louise Veronica Ciccone, cunoscută ulterior sub numele de Madonna, abia împlinise 10 ani. În iunie 1987, când diva super-blondă lansa piesa şi clipul Who’s That Girl?, zâna întâlnită, de fapt admirată de Nomen Est Omen într-un spectacol desfăşurat sub zidurile Albei Carolina nu se născuse încă. Nu ştim cine este, cum o cheamă sau prin ce miracol a apărut, dar datele conjuncturale nu contează deoarece faptul de a arăta bine ţine mai degrabă de clipa care tocmai trece decât de falsa certitudine a raţionamentelor definitive, erodate prin uitare şi noi experienţe. Conform unei replici din Câinele grădinarului (piesa lui Lope de Vega), sănătatea ţine (uneori) locul frumuseţii. Totuşi, după cum afirma John Keats, “eternă bucurie-i frumuseţea”.

Festival medieval la Sibiu

Cavalcadă în Sibiu (foto: Laurenţiu Fratoştiţeanu)

În august 2008, cetatea transilvană Sibiu a rezistat atacului ecvestru demonstrativ, desfăşurat “strategic” la ora amiezei în a doua zi a festivalului medieval, de către un grup de distinşi cavaleri - adevăraţi luptători. Cavalcada, care a fost magnifică, a lăsat o puternică impresie cinstitei adunări din Piaţa Mare, teatrul desfăşurării de forţe. Până la concertul Nomen Est Omen, care urma să aibă loc ceva mai târziu, membrii formaţiei au participat şi ei în mod inactiv la spectacolul amintit, în calitate de privitori. Ulterior, pe terasa restaurantului “Bufniţa”, în timpul confruntării cu diverse rulade sibiene şi alte minunăţii greu de descris prin simple cuvinte, de la o masă alăturată, un necunoscut încerca să le transmită fetelor de lângă el emoţia pe care o trăise el în timpul asaltului pomenit, prin versurile de mare fineţe: “I-auzi caii nechezând / Rap, rap, rap şi zâng, zâng, zâng”. Tinerele au râs moderat, iar noi am plecat spre Piaţa Mică unde se zvonise că urma să înceapă spectacolul fachirului Coco.  

Bizarerie la Bizere

Nomen Est Omen - Backstage (foto: Florin Marginean) 

O sintagmă de mare profunzime spune că cel aflat în vârful unei scări nu este atât de jos precum cred cei de la sol. Extrapolând, când te afli pe scenă trăieşti un sentiment diferit de cele pe care le poţi încerca din postura de audient. Nomen Est Omen a participat în 2009 la un proiect cultural (iniţiat de Muzeul de Arheologie şi Istorie Arad) în Bizere - Frumuşeni, unde a fost descoperită o mănăstire benedictină atestată încă din secolul al XII-lea. Evenimentul, dublat de un bâlci, a adunat un public alcătuit (cu predilecţie) din oamenii locului, aşa-zişii ţărani, câţiva arheologi, o televiziune, ceva autorităţi locale, poliţistul Pamela şi deloc în ultimul rând, o frumoasă fată venită special din Timişoara, care ştia Nomen-ul din anii trecuţi, de la Sighişoara. Concertul a fost bine primit de cei prezenţi, aceştia răspunzând cu entuziasm la prestaţie, în special la ritm şi costume. Indiferent cât de ciudat le-a părut momentul artistic celor de la faţa locului, adevărata bizarerie de la Bizere a constat în cele văzute de formaţie, de pe scenă, un spectacol deopotrivă frumos, inedit şi de bun simţ.