Casa Albastră

Melancholy Galliard (foto: Mihai Plămădeală)

Situată în Sibiu, pe latura de vest a Piaţei Mari, Casa Albastră datează din secolul al XV-lea. Vecinătatea cu Palatul Brukenthal mută cumva accentul spre acesta din urmă, dar denumirea atribuită edificiului încă din 1819 compensează prin sonoritate posibilul neajuns. Cristian Lazăr a fost surprins în dreptul celebrei Case, cu puţine momente înainte de a urca pe scena celei de-a treisprezecea ediţii a Festivalului Cetăţi Transilvane, în timp ce îşi acorda lăuta. Dacă zidurile ar vorbi, cine ştie câtă muzică medievală, renascentistă şi barocă  ne-ar mărturisi că au ascultat vechile clădiri ale Hermannstatdului.

Vânătoare de vrăjitoare

A fish on a dish is that what you wish (foto: Mihai Plămădeală)

Documentele medievale certifică faptul că în bazinul Mediteranei şi pe coasta Atlanticului, oamenii se hrăneau în principiu cu aceleaşi specii de peşte ca şi în prezent. Comerţul cu peşte oceanic este atestat începând din secolul al XII-lea. Dintre aşa-zişii peşti de apă sărată, în fapt mamifere, o parte au ieşit între timp din dietă, de exemplu delfinii şi balenele, care aveau căutare pe toate pieţele din Europa. Balena, tăiată în mari felii şi conservată (prin sărare sau afumare), era consumată doar de oamenii săraci. După cum consemnează un scriitor al secolului al XVI-lea, chiar fiartă  timp de douăzeci şi patru de ore, carnea de balenă, tot rămânea greu de ingurgitat şi digerat. Grafica pentru albumul Nomen Est Omen, Witchraze, a presupus folosirea imaginii cu peşti, în relaţie cu alte raţiuni decât cele comerciale sau alimentare. Dante, de exemplu, face o referire în Divina Comedie la practica folosirii capului de peşte în magie. 

Fasolea care ne-a schimbat destinul

Ceaunul abundenţei (foto: Mihai Plămădeală)

Fasolea, mazărea şi lintea sunt cultivate pe scară largă începând din secolul al X-lea. Introducerea acestora în dietă a condus la dublarea populaţiei Europei pe parcursul a doar câtorva decenii. Umberto Eco afirmă într-un studiu al său că tot ce a urmat după Evul Mediu Întunecat, conform istoriei cunoscute, se datorează consumului de fasole, la care, considerăm noi, se pot adăuga fără a schimba perspectiva, asolamentul trienal, potcovirea şi folosirea calului în agricultură. Adevărul este că o iahnie gătită cu răspundere gastronomică şi consumată la timpul ei face mai mult decât echivalentul în friptură al greutăţii sale. În satul medieval ridicat printr-o acţiune de reenacment în vara anului 2013 lângă Baia Mare, Nomen Est Omen s-a bucurat de o serie de merinde despre care bucătarii susţineau că le prepară după reţete autentice. Considerăm în unanimitate că cel puţin fasolea la ceaun ar trebui înregistrată ca bun al patrimoniului imaterial UNESCO.

Paradă în Sibiu

23 august 2013, defilare (foto: Lucian Constantin)

"Parada Festivalului Cetăţi Transilvane reprezintă ceva deosebit în România şi chiar în Europa. Traseul cortegiului este de cam doi kilometri, prin întreg centrul istoric, cu plecare de la Turnul Dulgherilor, până în frumoasa şi unica Piaţă Mare a Hermannstadt-ului de odinioară, a Sibiului de astăzi. Pe traseu sunt mii, chiar zeci de mii de oameni, numeroşi dintre aceştia turişti, nu puţini dintre ei veniţi din cele patru zări ale continentului. Cu toţii întâmpină în urale participanţii, care prestează din mers, fie că este vorba despre muzică, jonglerie, dans, interpretare de personaje, lupte artizanale, chiar suflat de flăcări. Sute de mii de flash-uri fotografice atestă capturarea unor poze dintre care cele mai multe au devenit deja clasice în comunitatea Facebook. Aceasta este cea mai puternică reclamă pentru un oraş care a înţeles să iasă la înaintare cu situl său medieval, în cazul nostru gotic, constituit deopotrivă în inimă şi efigie a municipiului." (Mihai Plămădeală - Observator Cultural, "Povestea Cetăţilor Transilvane merge mai departe", nr 688, 29 august 2013) 

Muzică medievală

Take Five (foto: Sandu Ardelean)

Nomen Est Omen şi Lupus Dacus sunt două dintre formaţiile care au păstrat spiritul şi calitatea muzicii medievale şi tradiţionale la deja celebrul Festival din Sighişoara. 2 Nomeni, Anca & Mihai + 3 Lupi, Ana, Marcel & Corina = Terpsichore, o superformaţie care a cucerit publicul încă de la prima apariţie scenică. Unele proiecte, pur şi simplu, sunt făcute să iasă.

Dans, măşti şi atmosferă medievală

U Turn! (foto: Vladimir Chiper Leancu)

Festivalul Medieval Mediaş 2013 a însemnat, printre altele, un spectacol magistral de dans, întreprins de Grupul Nosa din Bistriţa. Dintre tinerele dansatoare, audienţa a fost impresionată de o fată a cărei prestaţie a intrecut orice imaginaţie prin atitudine, gest, respiraţie şi puls, cel puţin în momentele magice ale show-ului lor. Fotograful Nomen Est Omen a surprins-o pe respectiva prinţesă, împreună cu trei consoarte, într-un moment de respiro. Cum nici o mască din lume nu poate ascunde frumuseţea autentică, suntem convinşi că lectorul imaginii capturate în perspectivă plonjantă, de pe scenă, ştie care dintre cele patru domniţe este cea care a tăiat răsuflarea întregului municipiu de pe valea Târnavei. Conchidem prin recomandarea spectacolelor Nosa, care sunt o garanţie a frumuseţii, pe toate palierele posibile.

Turnir la Baia Mare

Aux Armes Camarades! (foto: Mihai Plămădeală)

Nomen Est Omen a trecut la sfârşitul lui mai 2013 printr-un sat medieval, aflat lângă Baia Mare, altfel spus un spaţiu inedit (raportat la cele ştiute până în prezentul scrierii acestor rânduri) al manifestărilor reenactment din România. Proiectul, work in progress, presupune construirea infrastructurii corespunzătoare evenimentelor de gen, în cadrul cărora cavalerii şi motocicliştii să îşi poată desfăşura activităţile specifice la cele mai înalte cote, pe întreg parcursul verii. Turnirul, la care au fost prezenţi luptători din trei ordine cavalereşti, a fost organizat pe categorii de arme şi de greutate, în runde, cu arbitri şi preparatori fizici. Armurile şi arsenalul de luptă au concurat cu succes motoarele în cadrul acestui gathering, echipamentul purtat de luptători cântărind în jur de 40 kg.

Când am fost la Hunedoara

D'un Château l'Autre (foto: Jean Dupont)

Filă de jurnal: august 2006. Pentru a ajunge prima dată la Hunedoara au trebuit să se întâmple o serie de lucruri care nu au legătură directă unele cu altele ... Povestea începe cu un an înainte, odată cu întâlnirea în Vama Veche a unui personaj căruia părea că nu îi lipsise până atunci din viaţă nici o experienţă a spiritului şi cunoaşterii. Întors din Tibet "omul de legătură" a fost sensibilizat de soarta cailor din Letea, care ar fi fost sacrificaţi în scopuri alimentare fără implicarea Asociaţiei pentru protecţia necuvântătoarelor Arca lui Noe. Prietenii animalelor au redactat un proiect de festival medieval, în cadrul căruia nobilele patrupede să-şi poată câştiga în mod cinstit ovăzul cel de toate zilele. Gazda aleasă a fost Castelul Huniazilor, iar formaţia invitată, după câteva evenimente desfăşurate pe parcurs, Nomen Est Omen. Laitmotivul turneului a fost, pentru protagonişti, un silly song ale cărui singure versuri (atât din strofe cât şi din refren) pregătesc posibilul auditoriu pentru o comunicare lipsită de relevanţă şi care nu este făcută până la final.

Timbre medievale

Cine te iubeşte, nu se iscăleşte (foto: Anca Dobre)

Pentru realizarea primei serii de mărci poştale înfăţişând persoane & personaje din muzica medievală şi renascentistă a scenei româneşti de gen, Nomen Est Omen a apelat la serviciile graficianului francez Jean Dupont, cunoscut în mediile artistice de la Quebec drept Jos Bleau. De partea efectivă a producţiei s-a ocupat personal Mario Rossi, avându-l drept consultant pe Pinco Pallino (împreună cu echipa sa de şoc, formată din Tizio, Caio şi Sempronio). Spaniolii Fulano y Mengano în consens cu ruşii Ivanov, Petrov i Sidorov au criticat hârtia specială aleasă, adezivul folosit, dar şi denominarea mărcilor. Totuşi, Vasya Pupkin a afirmat pe Internet că "este vorba despre cele mai bune alegeri posibile". În lume se mai găsesc astăzi doar cinci din cele şase timbre ale seriei, matriţa pentru coliţă dispărând odată cu arderea hardului de 1 tera pe care era stocată. În fine, primii posesori ai artefactelor filateice comentate au fost Ola şi Kari Nordmann, câştigători ai licitaţiei Nomen Est Omen în faţa lui Ahmet-Mehmet, graţie celebrului agent John Doe. Ulterior, Sarý Cizmeli Mehmet Aga a achiziţionat artefactele poştale la o sumă de 3,14 ori mai mare decât cea de adjudecare. În prezent, nu este exclus ca valoroasele timbre să se găsească în colecţia Nanashi No Gombe de la Fukushima.

Chagrin d'amour

Dure toute la vie (foto: Anca Dobre)

Dansul social îşi găseşte, istoric şi artistic vorbind, o formă ideală de manifestare în cadrul balurilor. Până la a deveni gen de eveniment, cuvântul bal provine din latinescul ballare, care înseamnă a dansa. Termenul a fost derivat în spaniolă și portugheză în bailar, engleza și catalana au adoptat cuvântul ball, în timp ce italiana a mers pe varianta lingvistică originală, ballo. Dincolo de aceste consideraţii etimologice, Nomen Est Omen a inclus în repertoriul său o piesă sinonimă cu însuşi dansul: Ballo del Granduca. Titlul iniţial al compoziţiei din 1589, Oh che nuovo miracolo, a fost schimbat ulterior cu Aria di Fiorenza o Ballo del Granduca, piesa fiind inclusă de Emilio de' Cavalieri în comedia de mare impact din 1592, La pellegrina, pusă în scenă cu ocazia nunţii lui Ferdinando I de' Medici cu Cristina di Lorena. Varianta aceasta de bal (muzical) a cunoscut notorietatea în Europa vremii, constituindu-se în sursă de inspiraţie pentru compozitori precum Adriano Banchieri, Giovanni Girolamo Kapsberger sau Jan Pieterszoon Sweelinck. În fine, Nomen Est Omen s-a intersectat la un festival medieval (şi renascentist) dintr-o cetate transilvană cu un grup de dans (şi bune maniere) pentru ai cărui membri riscul durerii pricinuite de dragoste este asumat în favoarea bucuriei de exprimare în public.

Facem să fie bine

Legendele Sighişoarei (foto: Joe Doe)

Sighişoara a fost, este şi va rămâne cu siguranţă o capitală a festivalurilor medievale din România. Continuând raţionamentul, (artistul vizual) Dorin Stanciu reprezintă fără nici un echivoc o emblemă modernă a oraşului de pe malurile Târnavei, în calitatea sa (oficială) de Toboşar al Cetăţii. Brand-ul lui, “Facem să fie bine / Am zis / Adjudecat!”, a depăşit prin notorietate cu mult timp în urmă limitele sitului medieval dar şi ale nişei festivaliere în care a fost lansat. Nomen Est Omen, avându-i invitaţi cu o ocazie specială pe Ana & Marcel Sâpcu de la Lupus Dacus s-au bucurat de întâlnirea neplanificată cu Maestrul de Ceremonie mai sus citat, în deschiderea unui concert privat găzduit de un spaţiu sighişorean în toamna anului 2010. Post festum, nu ne rămâne decât să adjudecăm faptul că atunci am făcut (în aşa fel încât) să fie bine.

Trupa de fete

Fete frumoase / feţe luminoase (foto:Mihai Plămădeală)

Ediţia 2012 a Festivalului Medieval de la Sighişoara va rămâne în memoria Nomen Est Omen prin întâlnirea en passant cu nu mai puţin decât patru fete, actriţe, a căror frumuseţe poate concura doar cu tinereţea şi talentul lor. Întâlnirea s-a produs sub unul dintre turnurile cetăţii, în prima zi a manifestării, înainte de paradă şi de primele concerte sau spectacole. Dacă ar fi să dăm un titlu momentului citat, cu siguranţă acesta ar fi Carpe Diem, dar nu o vom face. Evenimentul, unic şi irepetabil va fi păstrat în conştiinţa semnatarului fără un nume special.

Sighişoara Forever

Lupus Dacus la Sighişoara (foto: Mihai Plămădeală)

Spectacolele propuse de Lupus Dacus în 2012 impresionează prin vitalitate, profesionalism şi atitudine. Marcel, Ana, Corina, Doru, Cristi, Benny si Sandu au cucerit Piaţa Mare a Sighişoarei la ediţia cu numărul XX a festivalului medieval. Într-un interesant schimb de experienţă, Sandu Ardelean a fotografiat concertul Nomen Est Omen, iar Mihai Plămădeală, concertul Lupus Dacus. Cele două formaţii sunt înfrăţite şi merg împreună de ani buni, într-o deplină atmosferă de prietenie şi concurenţă loială.

Vinul cavalerului

Ambient medieval (foto: Mihai Plămădeală)

Nimic nu se poate compara cu o cană de vin băută la vremea ei, într-un ambient 99% medieval. Sighişoara anului 2012, ne referim la festival, a prilejuit adunarea unor distinse ordine de cavaleri, ansambluri muzicale şi trupe de teatru, mai puţine ca număr decât în anii precedenţi, dar alese “pe geană & sprânceană”. Atmosfera tihnită a gathering-ului a permis din plin socializarea participanţilor în jurul unei ceşti de cafea, a unei căni de vin sau chiar a unei sticle de palincă (după apusul soarelui şi încheierea spectacolelor). Cel mai frumos lucru este acela că pentru cei ce şi-au pus energia în astfel de proiecte, nu există diferenţe semnificative între viaţa scenică şi cea diurnă. Totul se desfăşoară sub semnul firescului.

Patul lui Procust

Pseudotortură (foto: Mihai Plămădeală)

Execuţiile şi tortura au reprezentat de-a lungul timpurilor evenimente bine primite, chiar savurate de cei aflaţi în public. Din spectacolele ordinelor de cavaleri nu puteau lipsi astfel de scenete, care sunt în continuare aplaudate, în ciuda puternicei componente butaforice. Oamenii care vin la festivaluri medievale nu scapă nici o ocazie de a experimenta postura de victimă artizanală, astfel încât mai mereu este coadă la ghilotină şi la diverse alte instrumente ale morţii şi chinurilor, ce nu implică riscuri pentru participanţi(i moderni).

Scena muzicii medievale

Mihai Plămădeală şi Marcel Sâpcu (foto: Sandor Bodor)

Muzica medievală este reprezentată în România de o sumă de ansambluri şi formaţii care consideră că trecutul reprezintă o parte a prezentului şi că istoria nu trebuie privită ca fenomen evolutiv, noul fiind în mod absolut superior vechiului. Fiecare perioadă îşi are paginile sale de literatură muzicală, inspirate sau nu, care se constituie deopotrivă în moştenire culturală, fişiere de arhivă şi domeniu de cercetare. Nomen Est Omen din Bucureşti şi Grafic din Arad, transformat în Lupus Dacus, sunt  nume de referinţă ale scenei locale. Fie că a fost vorba despre Sighişoara, Sibiu, Braşov, Mediaş sau Bistriţa, amintitele formaţii s-au intersectat de numeroase ori pe scene, prin hoteluri, cafenele sau terase, în ambianţa unor festivaluri, în ultimii ani de talie europeană & nivel internaţional.

Sunet(ul muzicii) Medieval(e)

Mihai Plămădeală & Miki Szekely (foto: Anca Dobre)

Nomen Est Mihai şi Miki Huniadi Cantores s-au întâlnit de-a lungul anilor şi festivalurilor în numeroase şi variate locuri, nu de puţine ori cântând împreună (pe scenă ori în medii informale). O poză din arhivele Asociaţiei Culturale NEO a surprins momentul acordajului, care pe vremea lui Henry VIII & Elizabeth I presupunea un la aflat în jurul valorii de 446Hz. Standardul presupune 440 Hz, putând atinge în mod frecvent  442 – 443 Hz, cu extindere până la limita acelui 446Hz despre care am pomenit mai sus. Formula după care se poate calcula “înălţimea” la-ului (să spunem) este:

unde i reprezintă raţia de multiplicare a valorii originale a hertz-ilor, iar c este valoarea în cenţi a intervalului. Altfel spus, Mihai & Miki sunt “deasupra” marii majorităţi a muzicienilor atunci când cântă muzică elisabetană.

Battle For Evermore

I hear the horses thunder down in the valley below (foto: Anca Dobre)

Versurile piesei Led Zeppelin, Battle For Evermore, vorbesc despre lupta dintre noapte şi zi, dar se referă mai degrabă la înfruntarea binelui cu răul. În spiritul vechii poveşti scoţiene care stă la baza cântecului amintit, muzica medievală propusă de Nomen Est Omen se confruntă cu butaforiile şi derapajele istorice alimentate de surse (în cel mai bun caz) neverificate. Din acest punct de vedere, fiecare festival este deopotrivă arenă şi platformă de comunicare.

Cine este această fată?



Who's That Girl? (foto: Mihai Plămădeală)

Festivalurile medievale organizate în România înseamnă în proporţie de 100% reunirea a numeroase domniţe & prinţese deosebit de distinse (şi uneori extrem de atrăgătoare). O zână adevărată poate fi văzută însă în cel mai bun caz doar o dată la zece evenimente, dacă nu cumva la douăzeci. Aceasta trebuie să fie înveşmântată în rochie cusută cu fir de aur, să aibă părul galben cu şuviţe roşcate, pielea (mai) albă (decât lebăda), iar ochii de culoare închisă – condiţii greu de îndeplinit, dar nu imposibile. Trecând la o a doua idee a raţionamentului nostru, pe vremea când Beatles cântau Lady Madonna, Louise Veronica Ciccone, cunoscută ulterior sub numele de Madonna, abia împlinise 10 ani. În iunie 1987, când diva super-blondă lansa piesa şi clipul Who’s That Girl?, zâna întâlnită, de fapt admirată de Nomen Est Omen într-un spectacol desfăşurat sub zidurile Albei Carolina nu se născuse încă. Nu ştim cine este, cum o cheamă sau prin ce miracol a apărut, dar datele conjuncturale nu contează deoarece faptul de a arăta bine ţine mai degrabă de clipa care tocmai trece decât de falsa certitudine a raţionamentelor definitive, erodate prin uitare şi noi experienţe. Conform unei replici din Câinele grădinarului (piesa lui Lope de Vega), sănătatea ţine (uneori) locul frumuseţii. Totuşi, după cum afirma John Keats, “eternă bucurie-i frumuseţea”.

The Soft Parade

Grafic, Lyra, Terpsichore & Nomen Est Omen în aşteptarea paradei (foto: Marius Klimowicz) 

The Soft Parade este titlul celui de-al patrulea LP de studio al formaţiei Doors. Albumul a fost şi este contestat de fanii trupei pe motiv că aranjamentele muzicale sunt prea “sofisticate”, că Morrison este prea puţin prezent, că versurile sunt neinspirate şi aşa mai departe. Prin următoarele albume, Morrison Hotel şi L.A. Woman, Jim & Co aveau să se întoarcă la formule mai puţin elaborate şi în acelaşi timp (mult) mai spectaculoase, evident şi mai inspirate. În cadrul Festivalului Medieval Sighişoara 2010, parada de deschidere, desfăşurată pe fondul muzical al pieselor Schiarazula Marazula şi Skudrinka, a marcat întoarcerea (deloc soft a) manifestării la ceea fusese aceasta odinioară. Nomen Est Omen, Grafic, Terpsichore, Lyra şi Trabucos (din Portugalia), alături de douăsprezece ordine de cavaleri au alungat spiritul de bazar şi de cenaclu de pe străzile vechii cetăţi gotice. Şi pentru că am pornit de la Doors, componenta şamanică a avut un puternic efect taumaturgic asupra rănilor pe care le suferise festivalul. Amintim că a fost ultima paradă a Graficului, transformat anul următor în Lupus Dacus.