![]() |
Ceaunul
abundenţei (foto: Mihai Plămădeală) |
Fasolea, mazărea şi lintea sunt cultivate
pe scară largă începând din secolul al X-lea. Introducerea acestora în dietă a
condus la dublarea populaţiei Europei pe parcursul a doar câtorva decenii.
Umberto Eco afirmă într-un studiu al său că tot ce a urmat după Evul Mediu
Întunecat, conform istoriei cunoscute, se datorează consumului de fasole, la
care, considerăm noi, se pot adăuga fără a schimba perspectiva, asolamentul
trienal, potcovirea şi folosirea calului în agricultură. Adevărul este că o
iahnie gătită cu răspundere gastronomică şi consumată la timpul ei face mai
mult decât echivalentul în friptură al greutăţii sale. În satul medieval
ridicat printr-o acţiune de reenacment în vara anului 2013 lângă Baia Mare, Nomen Est Omen s-a bucurat de o
serie de merinde despre care bucătarii susţineau că le prepară după reţete
autentice. Considerăm în unanimitate că cel puţin fasolea la ceaun ar trebui înregistrată ca bun al patrimoniului imaterial UNESCO.
N-am să comentez despre fasole, întrucât o detest cu pasiune din fragedă pruncie - idem mazărea şi lintea. Caii însă, merită tot respectul! Trebuie însă spus că nobilele cabaline şi-au început "cariera" de parteneri ai omului în război, nu în agricultură! Primele animale care au tras pluguri şi căruţe au fost nu caii, ci boii şi bivolii ...
RăspundețiȘtergere