Reenactment

Sibiu sotto assedio (foto: Laurenţiu Fratoştiţeanu)

Grupurile de reconstituire istorică aduc în atenţia publicului contemporan momente sau perioade de mult apuse, într-o manieră care presupune deopotrivă educaţia şi entertaninment-ul. Traducerea în limba română a sintagmei Historical Reenactment Groups nu atrage atenţia în mod special asupra acestei categorii de preocupări, motiv pentru care membrii fondatori  aleg cu predilecţie denumiri alternative, cele mai multe astfel de asocieri fiind înregistrate în România ca ordine de cavaleri. Nobilii cavaleri şi domniţele lor, împreună cu întreaga lume construită în jurul lor, trăiesc până la un anumit punct în perspectivă istorică, dincolo de coordonatele stricte ale spectacolelor sau demonstraţiilor susţinute. Aflate la graniţa dintre amatorism şi profesionism, grupurile amintite încântă şi aprind imaginaţia publicului de pretudindeni. Sibiul este o gazdă perfectă pentru acest gen de manifestare, în special în zilele festivalului Cetăţi Transilvane, susţinut de Nomen Est Omen prin participarea la zece ediţii consecutive. 

Cine este această fată?



Who's That Girl? (foto: Mihai Plămădeală)

Festivalurile medievale organizate în România înseamnă în proporţie de 100% reunirea a numeroase domniţe & prinţese deosebit de distinse (şi uneori extrem de atrăgătoare). O zână adevărată poate fi văzută însă în cel mai bun caz doar o dată la zece evenimente, dacă nu cumva la douăzeci. Aceasta trebuie să fie înveşmântată în rochie cusută cu fir de aur, să aibă părul galben cu şuviţe roşcate, pielea (mai) albă (decât lebăda), iar ochii de culoare închisă – condiţii greu de îndeplinit, dar nu imposibile. Trecând la o a doua idee a raţionamentului nostru, pe vremea când Beatles cântau Lady Madonna, Louise Veronica Ciccone, cunoscută ulterior sub numele de Madonna, abia împlinise 10 ani. În iunie 1987, când diva super-blondă lansa piesa şi clipul Who’s That Girl?, zâna întâlnită, de fapt admirată de Nomen Est Omen într-un spectacol desfăşurat sub zidurile Albei Carolina nu se născuse încă. Nu ştim cine este, cum o cheamă sau prin ce miracol a apărut, dar datele conjuncturale nu contează deoarece faptul de a arăta bine ţine mai degrabă de clipa care tocmai trece decât de falsa certitudine a raţionamentelor definitive, erodate prin uitare şi noi experienţe. Conform unei replici din Câinele grădinarului (piesa lui Lope de Vega), sănătatea ţine (uneori) locul frumuseţii. Totuşi, după cum afirma John Keats, “eternă bucurie-i frumuseţea”.

Corte dei Miracoli

Nomen Est Omen la Curtea Miracolelor (foto: Florin Mărginean)

Unul dintre turneele medievale ale formaţiei Nomen Est Omen din anul 2009 a presupus concerte în ambianţa unor castele lipsite de fonduri pentru restaurare şi întreţinere, evident susţinute cu speranţa vie a sensibilizării opiniei publice în general şi a factorilor de decizie în particular.  Reprezentanţi ai acestora din urmă mai degrabă nu au fost, în schimb oamenii de la faţa locului, cei mai mulţi localnici, au empatizat în adâncul sufletelor lor cu muzica pe care au auzit-o. Deşi îşi însoţesc bucuriile şi tristeţile cu alte cântece decât cele medievale şi renascentiste, sătenii, paznicii, oamenii “de la tehnic”, copii orfelinatelor sau pacienţii sanatoriilor din proximitate, cu toţii au evocat la finele concertelor, poveşti cu domniţe, cavaleri, nobili, dueluri şi baluri, cunoscute în principiu din surse TV. Preţ de câteva ore, curţile de odinioară s-au întors la viaţă, prin miracolul unei muzici al cărei farmec nu s-a estompat odată cu trecerea veacurilor, precum castelele ce îşi chemau odinioară, din patru zări, menestreii.