Dure toute la vie (foto: Anca Dobre) |
Dansul social îşi
găseşte, istoric şi artistic vorbind, o formă ideală de manifestare în cadrul
balurilor. Până la a deveni gen de eveniment, cuvântul bal provine din latinescul ballare,
care înseamnă a dansa. Termenul a
fost derivat în spaniolă și portugheză în bailar,
engleza și catalana au adoptat cuvântul ball,
în timp ce italiana a mers pe varianta lingvistică originală, ballo. Dincolo de aceste consideraţii
etimologice, Nomen Est Omen a inclus în repertoriul său o piesă sinonimă cu
însuşi dansul: Ballo del Granduca.
Titlul iniţial al compoziţiei din 1589, Oh
che nuovo miracolo, a fost schimbat ulterior cu Aria di Fiorenza o Ballo del Granduca, piesa fiind inclusă de
Emilio de' Cavalieri în comedia de mare impact din 1592, La pellegrina, pusă în
scenă cu ocazia nunţii lui Ferdinando I de' Medici cu Cristina di Lorena.
Varianta aceasta de bal (muzical) a cunoscut notorietatea în Europa vremii,
constituindu-se în sursă de inspiraţie pentru compozitori precum Adriano
Banchieri, Giovanni Girolamo Kapsberger sau Jan Pieterszoon Sweelinck. În fine,
Nomen Est Omen s-a intersectat la un festival medieval (şi renascentist)
dintr-o cetate transilvană cu un grup de dans (şi bune maniere) pentru ai cărui
membri riscul durerii pricinuite de dragoste este asumat în favoarea
bucuriei de exprimare în public.
Eh, pe vremea aia Medici-i îşi uitaseră originile burgheze, deveniseră deja mari Duci de Toscana...
RăspundețiȘtergere