![]() |
Light My Fire (foto: Mihai Plămădeală) |
Rosina,
fata din cuptor este una dintre poveştile care care au
creat, în urmă cu mai bine de trei decenii, o puternică undă de şoc în sufletul
semnatarului. Zilele trecute, dacă ne raportăm la prezentul scrierii acestor
rânduri, desfăcând, într-un moment de nostalgie, cufărul din podul magic al
copilăriei, printre soldaţi de plumb, cowboy de plastic, maşini de fier,
surprize de la revista Pif (Gadget), în colecţia Poveşti nemuritoare,
numărul 4 din 1970, am descoperit că autorul Rosinei este Italo Calvino,
unul dintre scriitorii mult îndrăgiţi de mult mai târziu, prin Baronul din copaci, Vicontele tăiat în două sau Cavalerul
inexistent. Se pare că atmosfera culturală în care ne-am format, ne
determină gusturile şi, mai mult, întreaga viaţă. Anca - fata din cuptor, variantă
pentru coperta albumului Witchcraze / Nomen Est Omen, este cu siguranţă rezultatul
unor raţiuni, poate chiar resorturi subconştiente.
"Rosina, fata din cuptor", un basm scris de Italo Calvino, care şi-a dat demisia din Partidul Comunist Italian după înăbuşirea Revoluţiei Ungare din 1956... Recomand tuzturor lectura "Cosmicomicăriilor" (Cosmicomiche) ale aceluiaşi autor!
RăspundețiȘtergereMultă baftă şi la cât mai multe albume! Că veni vorba de "Season of the Witch", v-a plăcut filmul?
RăspundețiȘtergere