Pagini

duminică, 29 decembrie 2013

Dans şi bune maniere

Nomen Est Omen
Green Sleeves was all my joy (foto: Anca Dobre)
De-a lungul timpului, Nosa a cucerit publicul de pretutindeni cu regalurile sale coregrafice, fantezia interactivă a dansatorilor şi nu în ultimul rând, cu eleganţa reverenţelor prin care fetele şi băieţii reuniţi sub respectivul nume mărturisesc eticheta unor perioade istorice de mult apuse. Cu ştiinţa de a ilustra prin gest sau cinetică nu ne naştem; aceasta ţine exclusiv de convenţie, context cultural şi ca atare, trebuie dobândită. Putem spune că spiritul rococo îşi are în secolul XXI un solid punct de sprijin în grupul bistriţean. La Cetăţi Transilvane - Sibiu 2007, Nosa a dansat într-una dintre seri, în Piaţa Mică, după cum a cântat Nomen Est Omen. Ne amintim că Ionuţ şi colegii săi au fost îndelung aplaudaţi. Alina şi Peter sunt adevăraţi profesionişti, în muzică, dans, teatru şi nu numai. 

Un comentariu:

  1. Îmi amintesc cu drag de acele momente. Câteodată îmi doresc să pot da timpul înapoi, să ajung din nou în anul 2007. De acest an mă leagă multe amintiri plăcute. 2007 a fost anul în care, la Sibiu, am sudat multe prietenii de durată, alături de oameni în adevăratul sens al cuvântului, precum Anca Dobre, Mihai Plămădeală (Nomen Est Omen), Lajos Balint, Sos Istvan Joseph (Holloenek) și mulți, mulți alții... Chiar mă simt mândru să vă cunosc :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...